Aproximativ 3.400 de militari din 13 ţări, printre care SUA, Marea Britanie, Franţa, Turcia, vor participa la un exerciţiu în Marea Neagră şi pe Dunăre.

Forțele Navale Române organizează, în perioada 20 martie – 2 aprilie, Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023”, planificat să se desfășoare în zona de responsabilitate, în sud-estul României, pe mare, pe fluviu, în Delta Dunării și în zona costieră. Aproximativ 3.400 de militari și reprezentanți ai mai multor instituții din sistemul național de apărare, precum și din alte 12 state aliate și partenere (Albania, Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii și Turcia) vor desfășura, în toate mediile de acțiune, activități complexe de antrenament.

Peste 30 de nave militare ale Forțelor Navale Române, două nave militare ale Forțelor Navale ale Bulgariei, 14 aparate de zbor din Franța, România, Statele Unite ale Americii și Turcia, 15 ambarcațiuni rapide de intervenție și nave de patrulare ale instituțiilor din sistemul național de apărare, 57 de autovehicule militare și alte capabilități de luptă, precum dispozitive mobile de lansare, detașamente de forțe pentru operații speciale și de scafandri de luptă de incursiune și împotriva dispozitivelor explozive, specialiști în apărare CBRN (Chimică, Biologică, Radiologică și Nucleară) și plutoane de infanterie și de parașutiști militari vor executa secvențele de instruire planificate de Forțele Navale Române.

“Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023” este cel mai complex eveniment de instruire, planificat și condus de Forțele Navale Române, prin intermediul Comandamentului Componentei Navale, în anul de instrucție 2023, și contribuie la promovarea inițiativelor și intereselor României în plan regional și internațional, precum și la creșterea nivelului de interoperabilitate dintre forțele participante. De asemenea, exercițiul este cuprins în Programele NATO de instruire multinațională consolidată / întrunită (CJET – Combined Joint Enhanced Training și eMTEP – enhaced Military Training Exercise Programme). „Sea Shield” este un concept complex, destinat instruirii forțelor Aliate și a fost propus de România la Summit-ul NATO de la Varșovia, din anul 2016, pentru întărirea măsurilor de securitate pe flancul sud-estic european,” transmit Forțele Navale Române.

Foto Arhivă

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPrima reacție a lui Grindeanu după accidentul feroviar din Teleorman cu 12 răniți. Anca Alexandrescu: Nu ți-e rușine?
Articolul următorEugen Tomac, solicitare pentru Frans Timmermans: ”Este revoltător ca un singur stat, Austria, să încalce tratatul UE”