Votul final pe moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a picat în Camera Deputaților. Moțiunea a picat cu 140 pentru, 161 împotrivă și 2 nu votez.

Este prima moţiune simplă depusă de opoziţie în această legislatură. 

Potrivit regulamentului, moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Procedural, o moţiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic şi, chiar dacă este adoptată de Parlament, acesta nu este automat demis.

Moţiunea simplă intitulată “Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, semnată de 109 social-democraţi, a fost dezbătută de deputaţi în şedinţa de luni. Cu acest prilej, reprezentanţii PSD au venit la şedinţa de plen purtând pancarte negre prin care se solicita demisia lui Vlad Voiculescu.

În favoarea adoptării moţiunii simple s-au exprimat, alături de deputaţii PSD, şi reprezentanţii AUR.

În moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut “atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani”.

Ministrul Vlad Voiculescu a declarat, la dezbaterile de luni, că autorul “direct” al ”dezastrului” din ultimii 30 de ani din sistemul de sănătate din România este PSD. “Vorbesc despre asumare oamenii partidului care, de la Revoluţie încoace, a avut 12 miniştri ai Sănătăţii. Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniştri ai Sănătăţii – toţi anchetaţi de DNA. (…) Am găsit sistemul de sănătate din România mult mai rău decât l-am lăsat. V-aţi bătut joc de aproape tot ce am făcut în 2016 şi era un început de reformă reală”, a afirmat ministrul.

 

Articolul precedentLudovic Orban despre reformele asumate în campanie: ”Programul de guvernare trebuie îndeplinit, el este baza”
Articolul următorEliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost introdusă la vot FINAL. Solicitarea a fost făcută de Ludovic Orban