Gabriela Firea a făcut primul anunț oficial despre demisia de la Ministerul Familiei, după scandalul căminelor groazei.

„Mi-a fost milă mereu de oamenii aflați în nevoie, am ajutat cât am putut pe oricine. Indiferent că am fost sau nu în funcții publice. Cei care mă cunosc personal și nu “de la televizor” știu asta. Se poate uita cineva în ochii mei să-mi spună că eu aș fi putut ști și tolera cel mai mic rău față de cineva? Îmi pare rău pentru fiecare om în suferință. Inclusiv sau mai ales acum, de cei care nu au fost bine îngrijiți și protejați în căminele de seniori și dizabilități. Am fost prezentată nedrept în mass media din ultimele 10 zile ca un om prefăcut, cinic, surd la suferința celor din jur. Martor este Dumnezeu și martori sunt toți cei care mă cunosc personal, atât pe mine, cât și pe soțul meu, și familia mea, că această imagine arătată publicului cu atâta înverșunare și cheltuială nu este cea reală. Am fost zugrăviți în chip negativ tocmai pentru că incomodez prin suma faptelor bune pe care le-am făcut și prin conduita mea. Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni! Prietena și colega mea Ligia m-a urmat peste tot, în drumul profesional. Am muncit împreună până la epuizare, până la boală. Am plătit amândouă cu afecțiuni grave stresul acumulat la televiziune, în politică, mai ales la primărie. Ea plătește, la rândul ei, tot pentru că a avut încredere în oameni. A vrut să ajute. Nu să facă bani, nu să facă rău. Pe unde a venit Ligia cu mine, la diferite job-uri, în ultimii ani, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea, și pe alți colegi. Ca șofer, ca om bun la toate. L-a sprijinit la început să-și facă o asociație, dar NU a activat în acele centre. Nu a știut că sunt nereguli! Cu atât mai puțin eu, NU am avut niciun fel de legături și nu aș fi putut accepta ca unei persoane să i se întâmple ceva rău!! Când a apărut primul articol despre cămine, i-am încetat contractul la biroul parlamentar. Se poate vedea clar din cele 600 de pagini ale referatului procurorilor, urmare a anchetei derulate timp de jumătate de an, că nici eu, nici soțul meu, nici sora mea – care a lucrat doar pentru Serviciul de copii – NU suntem implicați și NU am avut cunoștință de ceea ce se întâmplă în aceste centre. Am fi reacționat, cu certitudine, am fi apărat viața și demnitatea acestor oameni! În aceste 10 zile de război total pentru demolarea mea și mai puțin pentru aflarea adevărului, am observat că subit, ca la un semn sau o comandă, a existat un singur interes : să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop. Scopul nu era doar să plec din Guvern. Conduc ministerul cu cel mai mic buget și m-am luptat, uneori, inclusiv cu cei care trebuiau să mă ajute pentru toate proiectele realizate, cu mare chin, într-un an și jumătate. Obiectivul demolatorilor mei din multe direcții este să nu mai intru în cursa pentru Primăria Capitalei! Să nu mă mai aliniez la startul precampaniei! Toate sondajele arată că aș fi câștigat în orice formulă politică. Pentru că bucureștenii au plătit, din păcate, amar, cei trei ani de experimente pe viața lor cu un individ absolut nepăsător la nevoile oamenilor. Lui nu i s-a mai cerut nicio demisie, când s-au întâmplat chiar tragedii în mandatul său. Întotdeauna a fost o dublă măsură! Am înțeles că sunt oameni politici care nu fac mai nimic, ba chiar blochează și proiecte începute, dar care sunt susținuți pentru că aparțin unui grup, unui interes. Eu nu aparțin niciunui interes! Dar, fiecare ne ducem crucea! De aceea, am decis, cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Nu am de ce să mă rușinez, nu am nicio vină, nu aș fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană și să nu reacționez. Plec pentru ca premierul să poată lucra în liniște proiectele economice și sociale bune pentru români, la fel miniștrii PSD și PNL, să-și poată prezenta munca. În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile. Dar, miza celor care au profitat de ancheta autorităților, au confiscat mesajele publice și au pus tunurile pe mine nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice pentru anul electoral viitor. Tocmai din acest motiv plec, pentru moment, cu mare tristețe, față de tot ceea ce am făcut și puteam construi împreună cu echipa social-democrată din Capitală, și din funcția de Președinte al Organizației PSD București, din care mă suspend o perioadă limitată. Și, cum în Biroul Permanent Național am reprezentat în primul rând Capitala, chiar dacă am promovat cu mare drag proiecte pentru întreaga țară, înțeleg să mă retrag pentru aceeași perioadă. Sunt complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție, dar ceea ce s-a întâmplat cu viața mea și a familiei mele în ultimele 10 zile mi-a arătat interesul imens ca eu să mă erodez și să-mi scadă până la anulare șansele de a mai câștiga un mandat de primar general. Voi continua toate inițiativele pentru oameni, în special pentru copii, tineri, femei din Senatul României, alături de colegii mei din grupul social democrat. Nu îmi este greu să o iau de la început, să fac eforturi din nou ca simplu parlamentar, fără funcții politice sonore deocamdată. E o onoare pentru mine să fiu de folos românilor, familiei mele politice, colegilor mei. Vă mulțumesc tuturor celor care mă susțineți, care credeți în curățenia mea, prietenilor, colegilor din țară primari, parlamentari, președinți de consilii județene care mi-ați trimis mesaje personale de susținere, colaboratorilor și tuturor celor care mi-au trimis un gând bun, cât de scurt. Politica este uneori grea și urâtă, dar este singura care poate schimba ceva în bine, în timp, la nivel de societate, prin legi corecte pentru cetățeni. Și știu că Dumnezeu ne dă fiecăruia cât putem duce. Nu, nu mă voi jena de credința mea și nu mă voi cenzura. L-am iubit și îl iubesc pe Dumnezeu cu toată ființa mea. Doar EL știe ce este în sufletul și în gândul nostru! Doamne ajută tuturor! Ma suspend si din functiile politice”, a transmis Gabriela Firea.

GABRIELA FIREA A DEMISIONAT DIN GUVERN, DUPĂ SCANDALUL CĂMINELOR GROAZEI

Gabriela Firea și-a depus demisia, vineri, de la conducerea Ministerului Familiei, potrivit unor surse Realitatea PLUS. Decizia a fost luată după discuții cruciale cu premierul Marcel Ciolacu în urma scandalului căminelor groazei ce a zguduit România. 

Gabriela Firea este al doilea ministru care pleacă din Cabinetul condus de premierul Marcel Ciolacu, președinte PSD, de trei săptămâni. Ministrul Muncii – Marius Budăi a demisionat de la Ministerul Muncii pe 13 iulie, la 10 zile de la izbucnirea scandalului azilelor groazei din Voluntari.

Ministrul Familiei s-ar fi dus la premier direct cu demisia semnată. Gabriela Firea ar fi încercat să negocieze plecarea sa din Guvern, mai spun aceleași surse politice.

Discuțiile de vineri cu Marcel Ciolacu vin dupa demisia lui Marius Budăi , joi, la ședința de guvern, de la conducerea Ministrului Muncii. Dacă își va da demisia, Firea devine al doilea ministru care pleacă din Guvernul Ciolacu, în mai puțin de o lună de la instalare (21 iunie, n.r.).

Gabriela Firea primise înainte un ultimatum de la PSD: dacă nu-și dă demisia, va fi demisă, susțin surse politice citate de Realitatea PLUS.

Dacă nu își va anunța demisia până luni, când va avea loc ședința conducerii social-democrate, partidul își va retrage susținerea politică, ar fi transmis lideri ai PSD, potrivit unor surse politice.

Mai mulți lideri PSD au anunțat că susțin plecarea acesteia de la Ministerul Familiei. Ei i-au cerut demisia Gabrielei Firea din Guvern, după dezvăluirile apărute în presă potrivit cărora Ștefan Godei ar fi fost angajatul acesteia atât la Primăria Capitalei cât și la Senat. Apar însă și acuzații publice.

Avertismentul liderilor din partid vine în condițiile în care Gabriela Firea este prim-vicepreședinte PSD și conduce Organizația București a PSD. În plus, la o săptămână după ce a explodat scandalul căminelor groazei, aceasta a primit o invitație oficială de a candida la alegerile locale pentru Primăria Capitalei din 2024. Partidul Umanist Social Liberal, condus de Cristian Popescu Piedone, a anunțat că o susține oficial pe Gabriela Firea la alegerile locale din 2024, în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei.

Prima întâlnire publică a Gabrielei Firea cu Marcel Ciolacu după ce a izbucnit scandalul căminelor groazei a avut loc abia la sedinta de guvern de joi, 13 iulie. În ziua în care ministrul Familiei și-a sărbătorit ziua de naștere – a împlinit 51 de ani. Marcel Ciolacu a îmbrățișat-o pe Gabriela Firea la începutul ședinței de guvern. Totul, în contextul în care sunt voci care îi cer demisia ministrului Familiei, după dezvăluirile din azilele de bătrâni. 

Marcel Ciolacu a folosit de două ori adjectivul ”firească” pentru a caracteriza demisia lui Marius Budăi de la Ministerul Muncii 

Premierul Marcel Ciolacu a folosit de două ori adjectivul ”firească” în scurtul discurs de la guvern pentru a caracteriza demisia lui Marius Budăi de la Ministerul Muncii. Gabriela Firea, ministrul Familiei, a participat și ea la ședința de guvern în care Ciolacu a anunțat demisia lui Budăi.

Numele Gabrielei Firea apare în scandalul public din jurul azilelor de bătrâni din Ilfov. ONG-ul care gestiona azilele din Voluntari era condus de Ștefan Godei, fost șofer în Primăria București în mandatul de primar al lui Firea, iar cofondatoare a ONG-ului este Ligia Gheorghe, prietenă apropiată și consilieră a lui Firea.

Primăria a confirmat că Ștefan Godei a fost salariat al PMB, în funcția de șofer, în perioadele 01.07.2016-31.07.2016, 08.08.2016-08.01.2020, 25.03.2020-01.12.2021. Printre atribuțiile lui se afla “asigurarea transportului personalului PMB pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu”.

Gabriela Firea a respins acuzațiile despre legături cu patronul azilelor – Ștefan Godei.

Articolul precedentGheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de Finanțe: ”Coaliţia PSD-PNL îşi sabotează propriul program de guvernare”
Articolul următorSăptămână de lucru de patru zile și tăierea salariilor bugetarilor – Propunerile economistului șef al BNR