Ministerul de Finanțe ar trebui să amâne factura electronică pentru întreprinderile mici și mijlocii. Sistemul nu e pregătit, e un calvar și nu se reduce evaziunea, a declarat Gheorghe Ialomițianu, lider PMP Brașov și fost ministru de Finanțe.

„În primul rând, Ministerul de Finanțe ar trebui să amâne factura electronică pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru că e un calvar pentru aceste întreprinderi, și chiar cer, în numele polului de dreapta Dreapta Unită, sunt convins că și USR este de acord, PMP este de acord, am vorbit cu colegi din Forța Dreptei, pentru respect pentru întreprinderile mici și mijlocii. Pentru că sistemul nu e pregătit și e un calvar, și nu se reduce evaziunea”, a declarat Gheorghe Ialomițianu.

„Sper ca declarația domnului ministru Boloș să rămână declarație, pentru că dânsul este pe lângă probleme. Ce vrea dânsul probabil a auzit la o cafea cu niște colegi din Finanțe – domne`, hai să le explicăm la agenții economici că le completăm parțial decontul de TVA, cu datele pe care le avem noi în evidență! Păi, datele alea nu corespund realității și creează un calvar și mai mare pentru sectorul privat, pentru că trebuie după aceea să discute cu cei de la ANAF că nu corespund datele din evidența contribuabililor, plătitorul de TVA, cu evidența fiscală, și atunci când mai depun ei decontul?”, a continuat Gheorghe Ialomițianu.

„Pentru că e un termen de depunere a decontului. Este o nenorocire legat de factura electronică pentru sute de mii de agenți economici. Dacă va proceda la E-TVA să completeze parțial decontul TVA-ului de către cei de la ANAF, va fi o nenorocire și mai mare. Blochează sistemul fiscal”, a adăugat fostul ministru.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentUSR, partidul care s-a cățărat pe nemulțumirile românilor. Tunurile de miliarde de euro ale reziștilor: gafe pe bandă rulantă
Articolul următorInterviul momentului la Culisele Statului Paralel. Nicolae Ciucă, față în față cu Anca Alexandrescu! Este România în pericol, cum spune șeful Armatei?