Reprezentanții angajaților din cadrul Companiei Naționale Poșta Română anunță organizarea unei greve de avertisment.

Reprezentanţii angajaţilor din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română anunţă organizarea unei greve de avertisment, miercuri, timp de două ore.

Sindicaliştii afirmă că, în cazul în care conducerea Poştei Române nu va fi de acord cu încheierea unui contract colectiv de muncă şi cu revendicările salariaţilor, va fi declarată grevă generală în cadrul companiei, o astfel de acţiune afectând aproape jumătate din populaţia României, respectiv pensionarii, beneficiarii de ajutoare sociale şi justiţiabilii care au procese şi care ar trebui să primească citaţii.

”Mâine, 20 martie, între orele 8 şi 10 dimineaţă, va avea loc greva de avertisment în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română SA.

Având în vedere situaţia conflictuală gravă din Poşta Română, facem precizarea că, dacă se va ajunge în situaţia declarării grevei generale în cadrul Companiei Poşta Română, aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit, ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă şi nu în ultimul rând ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate va fi una majoră”, a declarat vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical pe probleme juridice şi relaţii de muncă, Mircea Burlacu.

 

 

 

Conform acestuia, peste două treimi din angajaţii Poştei Române primesc salariul minim pe economie, iar revendicările lor în cadrul negocierilor cu angajatorul constau într-o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere între 5 şi 10% a sporurilor de loialitate.

”Nu s-a ajuns la niciun consens până în momentul de faţă, conducerea Poştei Române, prin directorul general Valentin Ştefan, nu a fost niciodată interesată de negocierea colectivă, nu şi-a dorit încheierea unui contract colectiv de muncă cu rolul de a stabili pacea socială în cadrul Poştei Române, nu a participat la niciuna dintre şedinţele de negociere colectivă din cadrul companiei, trimiţând acolo nişte persoane fără mandat, cu precizarea că la niciuna dintre şedinţe directorul general Valentin Ştefan nu a prezentat mandatul dat de Consiliul de Administraţie pentru negocierea colectivă”, a adăugat Burlacu, potrivit News.ro

Angajaţii Poştei au reclamat faptul că directorul Valentin Ştefan nu a respectat obligaţia de a purta negociere colectivă cu reprezentaţii salariaţilor, negociind, ”în paralel, un alt tip de act juridic nelegal cu o organizaţie sindicală care nu avea capacitatea juridică de a negocia colectiv, organizaţie sindicală care a fost constituită cu concursul a doi directori generali ai Poştei Române, fostul şi actualul, cu scopul de a nu mai avea un contract colectiv de muncă în unitate”.

Sindicaliştii au susţinut că, dacă situaţia nu se rezolvă, va fi declarată greva generală în cadrul companiei Poşta Română.

 

 

”Greva propriu-zisă va avea loc, cu siguranţă, dacă nu găsim o soluţie care să se materializeze rapid prin încheierea unui contract colectiv de muncă”, a precizat liderul de sindicat.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentÎCCJ a validat alianța electorală Dreapta Unită USR – PMP – Forța Dreptei, admițând contestația depusă de cele 3 formațiuni
Articolul următorCătălin Cîrstoiu va fi anunțat astăzi candidat comun pentru Primăria Generală