Guvernul a adoptat o hotărâre prin care Insula Belina revine în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în administrarea Apelor Române. Un anunț în acest sens a fost făcut, ieri, de şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, care a precizat că decizia este, practic, “o reparaţie a unei monstruozităţi juridice realizate de PSD cu domeniul public al statului”. În urmă cu șapte ani, insula Belina din Teleorman a fost trecută în proprietatea Consiliului Județean Teleorman, fiind concesionată apoi firmei controlate de Liviu Dragnea – TelDrum.

 “Un proiect de hotărâre de guvern mult aşteptat, care ne aminteşte de modul în care PSD a înţeles şi a guvernat România, atât timp cât a fost la guvernare. Vă amintiţi cum un braţ al Dunării a ajuns proprietate personală în administrarea liderilor politici PSD, conduşi la acea vreme de Liviu Dragnea. În proprietatea personală, să spunem cu ghilimelele de rigoare, toată ţara a fost, în acea perioadă, gândită ca o feudă pentru baronii PSD. Evident, Liviu Dragnea în Teleorman şi-a dorit o moşie pe măsura ambiţiilor sale personale şi a transferat Insula Belina din domeniul public al statului în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru uzul personal”, a afirmat Dancă, citat de Agerpres.

El a spus că prin această Hotărâre de Guvern se înscrie, practic, Insula Belina în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului: “Prin proiectul de Hotărâre de Guvern, adoptat în şedinţa de Guvern de ieri, Insula Belina revine în domeniul public al statului, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în administrarea Apelor Române. Este o reparaţie a unei monstruozităţi juridice realizate de PSD cu domeniul public al statului, în interesul personal al liderilor lor de moment. Acest fapt a fost corectat de Guvernul liberal, o dată prin semnarea procesului verbal de predare-primire în luna mai a acestui an, urmat de această Hotărâre de Guvern care înscrie, practic, Insula Belina în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”. 

Citește și Paradisul distracției de la BELINA, imagini exclusive la Realitatea PLUS! Transmisiune specială de pe Insula lui Dragnea

Astfel, după șapte ani, Insula Belina revine în domeniul public după transferul la Consiliul Județean Teleorman, concesionată apoi firmei TelDrum, controlată de fostul președinte PSD Liviu Dragnea. Insula Belina a fost administrată în ultimii șapte ani de firma apropiată lui Dragnea.

În 2013, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, cu o suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate în albia minoră a Dunării, au fost trecute din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate firmei Tel Drum.

Citește și Dosarul BELINA. Judecătorii cercetează modul în care Insula Belina și Brațul Pavel au ajuns la TELDRUM

Transferul a fost parafat, în noiembrie 2013, cu ajutorul oamenilor de încredere ai lui Liviu Dragnea – Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării de atunci, și Rovana Plumb, ministrul Mediului la acea dată. Guvernul Ponta a adoptat Hotărârea nr. 943 pe 27 noiembrie 2013, privind transmiterea unor părți de imobile din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale “Apele Române” în domeniul public al județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, precum și darea în administrarea Consiliului Județean Teleorman a unor părți de imobile aflate în domeniul public al statului și administrarea Administrației Naționale “Apele Române”.

Citește și Lovitură în instanță pentru Tel Drum. Insula Belina rămâne la Apele Române

„Dosarul Belina”. Legăturile lui Dragnea cu cea mai profitabilă afacere inventată în Teleorman

Citește și Detalii bombă din rechizitoriul DNA la dosarul Belina. Ce au văzut procurorii pe Google Earth

Reamintim că procurorii DNA susţin că, în 2013, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au fost trecute ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal firmei Tel Drum.

Citește și BELINA / Al doilea pilot a confirmat deplasările lui Dragnea pe insulă: “Am efectuat în jur de 5-6 zboruri

DNA îi acuză pe doi foşti miniştri – Sevil Shhaideh și Rovana Plumb că au contribuit la adoptarea nelegală a hotărârii de guvern prin care a fost transferată insula Belina din patrimoniul statului în cel al Consiliului Judeţean Teleorman și apoi la TelDrum.

Citește și Reîncep audierile în dosarul BELINA. Judecătorii cercetează cum a ajuns insula din Teleorman la TELDRUM via Dragnea

În rechizitoriul procurorilor, personajul ”cheie” este Liviu Dragnea, procurorii precizând că liderul PSD se comporta ca adevăratul posesor al insulei Belina.

Citește și Emoții pentru Dragnea. Judecătorii analizează de ce se comporta precum un posesor al insulei Belina

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul “Belina”, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Reamintim că și Rovana Plumb a fost vizată în acest dosar, fiind acuzată, ca ministru al Mediului, de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu. A scăpat însă de acuzații fiind salvată de deputați care nu au încuviințat, în iunie 2018, cererea DNA de urmărire penală. 

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman (reales în septembrie 2020, pentru un nou mandat); Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la acelaşi birou.

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege. 

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentVIDEO: Spovedania lui Rizea continuă la Realitatea Plus. Zeci de ore de dezvăluiri zguduitoare
Articolul următorTezele școlare, eliminate în acest an școlar. Acestea vor fi înlocuite cu evaluări sumative