Interimarul pus la Străzi de fostul primar Gabriela Firea recunoaște că nu a pus limitatoare de viteză pe strada unde au murit cele două fete. O dată cu tragedia petrecută sambătă, 27 februarie, în intersecția străzilor Mențiunii cu Fructelor, ies la suprafață și foarte multe probleme ce țin de administrația publică. Locuitorii din zonă susțin că accidentul în care două fete, de 6 și respectiv 21 de ani, și-au pierdut viața, strivite de o mașină, putea fi evitat dacă autoritățile își făceau treaba. 

Sambătă a fost o zi neagră pentru două familii din București. Copilele lor, una de 6 ani și una de 21 de ani, au murit strivite după ce o șoferiță a pierdut controlul mașinii. 

SUV-ul condus cu mare viteză a izbit în plin fetele, care se aflau pe trotuar. Pentru că impactul a fost la o viteză foarte mare, bolidul a dăramat un stalp de beton și a dăramat un gard. Victimele au murit la scurt timp dupa accident, suferind leziuni extrem de grave. 

Luni, oficialii au făcut public faptul că femeia în varstă de 56 de ani care se afla la volan, consumase alcool. 

Probele de sange au arătat o valoare de 0,70 la mie. 

De sambătă și pana acum, familiile și vecinii fetelor stau în stradă și își strigă durerea. Aceștia consideră ca dacă autoritățile locale și-ar fi făcut treaba, acest accident ar fi putut fi evitat. Mai exact, oamenii reclamă faptul că au depus mai multe solicitări la Primăria Sectorului 2 pentru a li se monta limitatoare de viteză, lucru care nu s-a întamplat. 

Sosit la fața locului, luni, pentru a sta de vorbă cu cetățenii, primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a spus că montarea acelor limitatoare de viteză nu face parte din atribuțiile instituției, iar solicitările primite în trecut au fost înaintate către Administrația Străzilor. 

Contactat de jurnaliștii Realitatea Plus, directorul interimar al Administrației Străzilor Emil Augustin Anghelescu a declarat că „montarea limitatoarelor de viteză nu ar fi salvat viețiile pierdute în tragedie”.

Directorul interimar a mai spus că pe strada Fructelor nu s-a făcut niciodată solicitare pentru instalarea unui „speedbumper”, iar pe strada Mențiunii au fost solicitate limitatoare de viteză la numărul 101, în dreptul unei unități de învățămant, la 200 de metri distanță de locul tragediei.

„În 2019 au fost solicitate și aprobate două limitatoare de viteză pe strada Mențiunii 101, unde funcționează o școală. La 200 de metri de locul accidentului. Și nu, nu au fost montate.”, a recunoscut Anghelescu.

Motivul, spune acesta, este „lipsa de personal și blocarea licitațiilor de către diverși”, subiniind faptul că dacă s-ar fi montat, tragedia de la intersecția cu Fructelor nu ar fi fost evitată. Însă ar putea evita o nouă tragedie și nici acest fapt nu l-a negat. „Lucrez cu 10 oameni, nu avem cum să facem față tuturor solicitărilor pentru limitatoare de viteză.”, a declarat Emil Augustin Anghelescu jurnaliștilor Realitatea Plus.

CITEȘTE ȘI: Șoferița care a ucis două fete în București, REȚINUTĂ pentru 24 de ore

Articolul precedentPremierul Cîțu în fața Parlamentului: ”Începem reforma în toate cotloanele statului român. Oprim 30 de ani de furt pesedist din buget, din bani publici”
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL Cum acționează mafia lemnului, ce spune ministrul otrăvit cu mercur