Jurnalista Ioana Constantin anunță că a câștigat definitiv procesul pe care i l-au deschis AUR și George Simion, într-un „caz fără precedent în România” în care „un partid în întregime a dat în judecată un singur cetățean”. Jurnalista a mai susținut că AUR a dat-o în judecată de trei ori și tot de atâtea ori a pierdut. „Rămâne cum a stabilit prima instanță, pe scurt: AUR e agent de propagandă rusă în România”, a precizat jurnalista.

„Am câștigat DEFINITIV ieri procesul cu AUR și George Simion. De 3 ori m-au dat în judecată în ultimii 2 ani George Simion și AUR, de 3 ori am câștigat. Rămâne cum a stabilit prima instanță, pe scurt: AUR e agent de propagandă rusă în România.

A fost o încercare de intimidare și cenzură din partea unui partid politic parlamentar. Niciun alt partid în România, după “90, nu și-a permis să se îndrepte ca entitate împotriva unui cetățean.

Îi mulțumesc avocatei mele, doamna Mihai, pentru că am reușit să câștigăm un caz fără precedent în România: un partid în întregime a dat în judecată un singur cetățean. Nu m-a impresionat această încercare jalnică nici când am fost în politică, nici după, în televiziune. Asta arată cum ar acționa, dacă ar ajunge să guverneze un astfel de partid”, a transmis jurnalista într-o postare pe Facebook.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentANCA ALEXANDRESCU ARUNCĂ BOMBA ALEGERILOR: NU DOAR “TRĂDĂTORUL” PIEDONE AR FI PE LISTELE PSD, CI ȘI “TRĂDĂTORUL” VICTOR PONTA
Articolul următorTU DECIZI! CRISTIAN DIACONSCU: ”ÎN ACEST MOMENT, NU NUMAI PE NOI NE APĂRĂM, APĂRĂM O EUROPĂ ÎNTREAGĂ!” CUM AR TREBUI SĂ GESTIONEZE ROMÂNIA RELAȚIILE CU RUSIA?