Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, referindu-se la numărul mare al îmbolnăvirilor de COVID-19 că este un nou record negativ extrem de îngrijorător, informează news.ro.
Preşdintele a declarat că până acum ceva timp România avea o stiuaţie mai bună decât alte ţări din punct de vedere al gestionării pandemiei, pentru că autorităţile şi-au făcut treaba, ceea ce nu a convenit PSD. El a acuzat PSD că a creat intenţionat o criză sanitară, pentru a putea să critice Guvernul.
”Astăzi stăm aşa – 1.356 de persoane detectate cu coronavirus, persoane noi detectate, 35 de decese de ieri până azi, peste 400 de persoane la ATI. Este un nou record negativ extrem, extrem de îngrjorător şi pe bună dreptate ne punem întrebarea cum am putut să ajungem aici. Asta o să vă explic în următoarele minute, după care o să vă spun ce avem de gând ca să controlăm situaţia. Se ştie că în starea de urgenţă, în România am avut epidemie, am avut decese, dar un număr foarte limitat. Autorităţile îşi făcuseră treaba. Lucrurile au mers rezonabil de bine, spitalele, medicii, autorităţile s-au mobilizat. La început, lucrurile au mers foarte bine până acum câteva săptămâni. Dar această situaţie sigur nu a convenit PSD-ului. Guvernul şi-a făcut treaba, preşedintele şi-a făcut treaba, autorităţile şi-au făcut treaba şi atunci PSD-ul a căutat soluţii pentru PSD, nu pentru români. Din păcate, PSD-ul controlează încă majorităţi în Parlament, împreună cu alţii, de exemplu UDMR. Să nu uităm când PSD a încercat să dea pe şest autonomie aşa-zisei secuimi şi altele. Atunci PSD a acţionat aoclo unde încă are putere, în Parlament. Au făcut harcea parcea puţina legislaţie pe care am avut-o pentru a gestiona această pandemie. Cu un cinism pe care l-am critiat şi ieri, un cinism au tras de timp ca să nu apară noua legislaţie. Sigur după ce i-am critiat aseară PSD-ul a fost foarte nervos şi m-a acuzat că eu caut vinovaţi. Nu, nu caut vinovaţi, îi cunosc, îi arăt cu degetul şi o să îi arăt şi azi cu degetul. Pe voi”, a declarat preşedintele, citat de news.ro.