Ionel Arsene, condamnat definitiv în România la 6 ani și 8 luni de închisoare, a fost arestat în Italia la o zi după ce s-a predat autorităților italiene.  

Ionel Arsene a fost arestat în Italia. Decizia aparține instanței, după ce el s-a predat ieri unei secții de poliție din localitatea Bari. Acum el așteaptă procesul de extrădare.  

Ionel Arsene este rezident în Italia, iar conform legislației italiene judecătorii pot refuza predarea unui condamnat dacă acesta dovedește că are rezidență în peninsulă.  

Conform unor surse, este posibil ca Ionel Arsene să fi obținut rezidența înainte de anul 2021, când italienii au schimbat legea și permit judecătorilor respingerea extrădării doar în cazul în care un condamnat are rezidentță de cel puțin cinci ani.  

Ionel Arsene a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Braşov la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.  

Iniţial, în aprilie 2022, Arsene primise la instanţa de fond o condamnare de opt ani şi patru luni, pedeapsă scăzută vineri de Curtea de Apel Braşov.  

CA Braşov a mai decis confiscarea de la şeful CJ Neamţ a sumelor de 80.000 euro şi 80.000 lei.  

Ca pedeapsă accesorie, Ionel Arsene nu are mai are dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere sau de a exercita atribuţii de conducere în cadrul vreunui partid, formaţiune sau alianţă politică din România pe o perioadă de cinci ani după ce execută condamnarea.  

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentSURSE: Baronul Ionel Arsene s-a PREDAT în Italia – El a fost REȚINUT
Articolul următorEugen Tomac: ”Cred că Austria a jucat o cu totul altă carte în relaţia cu România, atunci când a blocat accesul nostru în spaţiul Schengen”