Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a afirmat că a fost din nou în Bulgaria pentru a-i transmite că rămâne în arest și pentru a o încuraja. Într-un mesaj transmis jurnalistei Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii “Culisele Statului Paralel“, Alexandrov a relatat cum a primit vestea partenera sa.
“Am reușit să ajung la Elena azi, eu personal i-am dat vestea despre respingerea deciziei de punere în arest la domiciliu, este o veste grea pentru noi, este cu atât mai greu pentru că spera să fie eliberată din arest ca să poată ajunge la domiciliul în care ar fi putut să-și vadă și să-și strângă în brațe copilul. E departe de casă, de copil și de familie. Este singură, am rugat-o să reziste să nu cedeze și să spere că va ajunge acasă lângă fetița, pentru că asta-și dorește cel mai mult,” i-a transmis Adrian Alexandrov, printr-un mesaj, Ancăi Alexandrescu.
Tot joi, partenerul fostului ministru a postat și un mesaj către Avocatul Poporului, Renate Weber, căruia îi cere sprijin. Solicitarea de extrădare a Elenei Udrea se va judeca, din nou, pe 19 aprilie, iar până la acea dată va rămâne în arest, cu toate că a solicitat să fie lăsată în arest la domiciliu, din motive medicale.
Sursa: Realitatea Din PMP