Președintele american Joe Biden a susținut un discurs istoric la Varșovia, sâmbătă seară, la încheierea vizitei pe care a făcut-o în Polonia. Pe lângă un mesaj de încurajare adresat polonezilor și ucrainenilor, liderul de la Casa Albă s-a adresat direct și poporului rus, căruia i-a transmis că suferă inutil, ca victimă colaterală într-un război nejustificat, ordonat de Vladimir Putin, un lider care a întors țara în timp cu zeci de ani.
“Să nu vă fie teamă! Acestea au fost primele cuvinte ale primului Papă polonez în 1978. Acestea au fost cuvintele care l-au definit pe Papa Ioan Paul al II-lea. A fost un mesaj care a ajutat la oprirea opresiunii sovietice, este un mesaj care va acoperi și brutalitatea din prezent.
În 1978, când Papa a spus aceste cuvinte URSS făcea regulile după Cortina de Fier. Știu că nu poate fi alături de noi, dar toată lumea și toți americanii îi sunt recunoscători lui Lech Walensa.
Credința străbate cel mai bine în întuneric. Nimic din bătălia pentru libertate nu a fost simplu, a fost întunecat, pentru ani sau decade, dar am ieșit învingători în bătălia pentru libertate, între democrație și autocrație.
Această bătălie nu va fi câștigată în zile sau luni, trebuie să ne pregătim pentru o luptă îndelungată.
Dragi polonezi și dragi ucraineni, ne-am adunat aici în acest loc relevant pentru istoria umanității pentru libertate. Varșovia a rezistat întotdeauna.
Ucraina și poporul său sunt aliații noștri. (…) Mesajul meu pentru ucraineni este: ”Suntem alături de voi”. Punct.
Bătăliile de astăzi sunt ultimele dintr-o lungă serie: Polonia 1956, Cehoslovacia 1968, dar rezistența a continuat până când zidul din Berlin și toate zidurile dominației ruse au căzut și oamenii au izbândit.
Astăzi, Rusia a strangulat democrația și și-a găsit să facă asta nu numai acasă, ci și în altă parte,” a declarat Joe Biden.
PUTIN E UN MINCINOS
“Putin vrea să spună că nu a invadat Ucraina, dar este o minciună. Președintele Zelenski este evreu, iar Putin are îndrăzneala să spună că e nazist.
În țara mea, fostul președinte Abraham Lincoln a spus că dreptatea face puterea. Haideți să avem dreptate din nou!
Putin spune că NATO încearcă să destabilizeze Rusia, nu este niciun sâmbure de adevăr, NATO nu a destabilizat niciodată Rusia.
SUA și NATO au lucrat luni în șir pentru a convinge Rusia să nu se implice într-un război, am lucrat pe căi diplomatice, dar Putin a demonstrat că nu este interesat de niciun fel de negocieri.
Știu că nu ne-ați crezut când v-am spus în mod repetat că vor trece granița în Ucraina, iar Putin spunea în mod repetat că nu va face asta.
A fost alegerea Rusiei de război, a fost unul din instinctele primare umane, de a folosi forța brută. Nu este altceva decât o provocare pentru dreptul internațional.
Costurile mari sunt singurele lucruri pe care le va obține Rusia din cauza acestui război. Au invadat Ucraina, dar nu vor putea invada niciun stat membru NATO.
POPORUL RUS NU NE ESTE DUȘMAN
“Am lucrat zeci de an cu lideri ai Rusiei. Am vorbit direct și deschis cu voi. Poporul rus nu este inamicul nostru. Dacă acceptați ca cineva să ucidă copii nevinovați, ca spitale și școli să fie bombardate, ca civilii să fie înconjurați ca să nu poată fugi… Dintre toate popoarele, voi, poporul rus încă aveți memoria anilor \”30-\”40, iar bunicii voștri își aduc aminte. Dacă ați asistat la asediul Leningradului… Acestea nu mai sunt amintiri, este exact ceea ce face armata Rusiei acum. Sunteți (rușii – N.R.) o națiune din secolul XXI, cu speranțe și vise. Acum Vladimir Putin v-a tăiat de restul lumii și a dus Rusia înapoi în secolul XIX, nu este ceea ce familiile voastre merită.”