Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la finalul vizitei la Institutul Cantacuzino, că România se află, în acest moment, într-o situație foarte complicată.

Şeful statului spune că numărul cazurilor este în creștere și este greu de imaginat cum va arăta o nouă fază de relaxare, a spus șeful statului.

Principalele declaraţii:

“România se află, în acest moment, într-o situație foarte complicată. Este clar că numărul cazurilor este în creștere. Este greu de imaginat cum va arăta o nouă fază de relaxare, a spus șeful statului”, a declarat Klaus Iohannis.

“Dacă situația se înrăutățește, putem reveni la măsuri mai restrictive”, a adăugat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Institutul Cantacuzino, miercuri, la ora 17.00, și le-a spus jurnaliștilor, înainte de a începe vizita, că va face declarații la final.

„O să vă spun câteva lucruri foarte importante”, a precizat șeful statului.

,,Suntem, din martie, în plină epidemie și, până acum câteva săptămâni, lucrurile au mers destul de bine. Am trecut prin starea de urgență în care am luat măsuri dure și am reușit să ținem evoluția sub control. Din păcate, lucrurile nu au evoluat așa cum ne-am fi dorit. Răspunderea în acest moment este partajată între autorități și cetățeni. A fost o perioadă foarte dificilă și ar fi foarte păcat să dăm cu piciorul la rezulatele de până acum. Măsurile sunt foarte simple: masca, distanța și spălat pe mâini.”

,,Pe de altă parte, trebuie să fim foarte atenți la ce ne spun unii și alții. În loc să fim toți de aceeași parte, politicienii să sprijine guvernul să îi convingem pe cetățeni că e o treabă serioasă, unii exploateaza pandemia.”

,,Suntem într-o situație foarte complicată. Este momentul să lăsăm divergențele politice deoparte și să ne concentrăm pe soluții necesare. Solicit Parlamentului să ia în dezbatere în regim de urgență legea privind carantina, pentru a reda autorităților acest instrument.”

,,Nu este momentul să disperăm, dar nici să lăsăm garda jos. Împreună am parcurs relativ bine perioada până acum, haideți să facem un efort să continuăm! Este în joc viața noastră și a celor dragi.”

,,Deaciziile CCR sunt obligatorii, precum și respectarea Constituției și a legii. Mai mult nu am ce comenta.”

,,Ne apropiem periculos de mult de limita superioară a sistemului de ATI și trebuie să avem foarte mare grijă. Spitalele și medicii și-au făcut treaba.”

Miercuri a fost anunțat un număr record de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore, 555, cel mai mare de la începerea epidemiei în România. Anterior, cel mai mare număr de imbolnaviri zilnice fusese inregistrat la o lună și jumătate de la izbucnirea epidemiei în țara noastră, în timpul stării de urgență, pe 11 aprilie – 523 de cazuri. 

Institutul Cantacuzino a crescut în pandemie capacitatea de testare moleculară.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, prin Laboratorul Infecții Respiratorii Virale, a reușit creșterea numărului de teste realizate zilnic pe probe recoltate de la pacienții suspecți de infecție cu virusul SARS CoV-2.

 

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentTomac despre candidatura lui Băsescu la Primăria Capitalei: Stă foarte bine în sondaje
Articolul următorPreședinte Autorității Electorale Permanente: ”Dacă revine starea de urgenţă, alegerile locale vor fi suspendate”