Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit în această seară la New York cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și Vicepremierul bulgar Mariya Gabriel.

În discursul său, Iohannis a spus că România nu-şi va abandona partenerii cei mai vulnerabili. El a făcut referire la tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul României.

„Prin decizia de a pune capăt Iniţiativei privind Exportul de Cereale prin Marea Neagră şi prin atacarea porturilor ucrainene, Rusia amplifică şi mai mult criza alimentară globală. Solicităm încă o dată ca Federaţia Rusă să înceteze blocarea Iniţiativei. În calitate de vecin direct al Ucrainei şi de actor internaţional responsabil şi solidar, România a jucat un rol activ în eforturile globale privind securitatea alimentară. De la începutul războiului, am facilitat livrarea a peste 25,5 de milioane de tone de cereale provenind din Ucraina”, a spus Iohannis.

„România a fost în prima linie în sprijinirea, într-o manieră multidimensională, a partenerilor vulnerabili din regiune. Astfel, am oferit sprijin substanțial vecinului nostru, Republica Moldova, țara cea mai afectată de război, după, desigur, Ucraina. România nu-i va abandona pe partenerii noștri cei mai vulnerabili care au nevoie de sprijinul nostru”, a continuat președintele.

„Regiunea noastră, zona extinsă a Mării Negre, trebuie să fie protejată împotriva efectelor războiului Rusiei împotriva Ucrainei și ale războiului său hibrid și ale interferențelor sale maligne”, a mai spus Iohannis.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentEugen Tomac, liderul PMP: ”Este o catastrofă ceea ce propune în momentul de față Guvernul”
Articolul următorDumitru Buzatu a fost reţinut în dosarul mitei de peste un milion de lei – DNA. Denunțătorul, un om de afaceri din Cluj – SURSE