Veto-ul Austriei de săptămâna trecută a fost o greșeală și noi cu toții resimțim frustrarea când vorbim despre această eroare, a declarat Manfred Weber, liderul PPE.
“România, de exemplu, în ceea ce privește refugiații din Ucraina, a avut realizări extraordinare și trebuie să recunoaștem acest lucru. În al doilea rând, spațiul Schengen este parte a identității europene și tocmai în vremuri de război trebuie să dăm dovadă de unitate, să arătăm că suntem împreună, uniți. Extinderea ar fi însemnat că credem în noi și credem în ceea ce avem împreună ca europeni.
Da, într-adevăr, există o problemă cu migrația ilegală. Și da, centrele de preluare din Austria, din Germania, din Belgia, din Olanda sunt pline, într-adevăr, iar migrația ilegală trebuie combătută. Nu există niciun dubiu. Vom face acest lucru însă mai bine dacă o facem împreună, dacă reușim în felul acesta să luptăm împotriva celor care aduc migranți ilegali.
Vorbim despre cifrele Frontex care arată că cele două state nu se găsesc pe ruta Balcanilor de Vest. Mai degrabă ar trebui să vorbim despre Ungaria, pentru că între timp, Victor Orban și-a deschis granițele și acolo există problemele de fapt, când vorbim despre migrație ilegală.
Și în al patrulea rând, vreau să spun că decizia Olandei și a Austriei a fost o greșeală. Bulgaria și România au același drept să trăiască la fel ca noi, într-o Europă unită. Și acum trebuie să reușim să depășim această dezamăgire de săptămâna trecută, trebuie să facem pași concreți, să lucrăm cu Țările de Jos, cu Austria, să aflăm ce trebuie făcut mai bine astfel încât lucrurile să fie implementate în mod corespunzător.
PPE-ul susține Bulgaria și România pe drumul către aderarea la spațiul Schengen. Veto-ul a fost greșit, iar cetățenii români și bulgari se pot baza pe sprijinul nostru”, a mai spus Manfred Weber.
Sursa: Mediafax