PMP aduce un omagiu Casei Regale pentru rolul său esențial în construirea României moderne. Cristian Diaconescu, președintele PMP, vorbește despre faptul că politicienii de azi trebuie să vorbească despre regalitate.
Cristian Diaconescu: „De Ziua Regalității, avem obligația să ne aplecăm asupra semnificației Monarhiei românești în istoria noastră, implicarea sa în marile momente ale desăvârșirii idealurilor naționale. Sub Coroana Regală, țara noastră și-a câștigat independența de la 1877, a ieșit învingătoare în primul război mondial și s-a împlinit dezideratul, de secole, al națiunii: România Mare. Monarhia României s-a aflat întotdeauna de partea bună a istoriei, a domnit întru legea țării și pentru binele nației noastre.
Casa Regală a stat în tranșeele vicisitudinilor vremurilor, i-a oblojit pe răniții din primul război mondial și a reușit să întoarcă armele împotriva mașinii de război hitleriste, scoțând țara din dezastrul celui de-al doilea război mondial.Vom fi veșnic recunoscători sacrificiului manifestat de regalitate în lupta împotriva comunismului și a sovietizării României. La începutul anilor 2000 reprezentanții Casei Regale au contribuit esențial la generarea deciziei privind apropierea României de spațiul de securitate, garantat prin integrarea în NATO.
Politicienilor români nu trebuie să le fie teamă să vorbească despre regalitate, despre monarhie, despre rolul monarhului în istoria recentă a României.”
Sursa: Realitatea Din PMP