Europarlamentarul Traian Băsescu spune că lucrurile par să fi scăpat de sub controlul guvernului, iar această atitudine a liberalilor poate aduce din PSD la putere. “PNL, este nevoie de acţiune, acum!”, spune Băsescu.
“Doamne, cât de relaxaţi sunteţi,
Zilnic cifrele îmbolnăvirilor de COVID-19 arată eşecul soluţiilor guvernului în combaterea pandemiei. Inconsecvenţa, ezitările, incapacitatea de a anticipa minimal evoluţiile unei situaţii de urgenţă, au făcut ca astăzi, fiecare cetăţean să fie transformat de guvernanţi într-un “arafat” care trebuie să se autosalveze fără a avea la dispoziţie nici sute de maşini roşii, nici pompieri, nici secţiile ATI ale spitalelor şi nici faima de salvatori.
A dispărut de pe ecrane şi “ministrul cu elice” care inspecta frontierele şi ne prezenta moda tip “dandy tomnatic” de la pupitrul Ministerului de Interne, însoţit de “Salvatorul Naţional”, care azi nu mai spune nimic, nici despre bilanţul în creştere al îmbolnăvirilor de COVID-19, dar nici despre inundaţiile catastrofale care au acoperit o treime din judeţele ţării. Sunt inundaţii cu efecte majore pentru populaţie iar Arafat stă pitit, nu lansează răstit ordine peste ţară şi nu mai trimite televiziunile să filmeze maşinile roşii pe DN 1.
În faţa dezastrului produs de inundaţii guvernul nu scoate nicio vorbă, nu anunţă niciun fel de măsuri de diminuare a efectelor inundaţiilor. Pur şi simplu se face că nu vede, nici vieţile curmate de ape, nici casele dărâmate de viitură, nici podurile dărâmate, nici localităţile izolate, nici câmpurile acoperite de ape.
În ce priveşte criza economică, guvernul a adoptat o atitudine contemplativă, mulţumindu-se să împrăştie pe ajutoare de şomaj şi câteva IMM-uri, cei 3 miliarde de Euro primiţi de la Bruxelles.
Fără a avea capacitatea construirii rapide a unui “plan de acţiune”, credibil pentru a valorifica oportunităţile financiare şi fiscale puse la dispoziţie de Comisia Europeană, guvernul pur şi simplu aşteaptă să vină lovitura năpraznică a crizei economice, fără a face nimic pentru a o evita sau a-i diminua duritatea. În România, criza economică este adâncită de inacţiunea guvernului şi nu de coronavirus.
Pe fondul lipsei acţiunii guvernamentale, PSD-ul şi aliaţii săi, majoritari în Parlament, fac ce ştiu ei mai bine: presează pe dublarea alocaţiilor pentru copii şi creşterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie. Desigur, ambele măsuri sunt imposibil de pus în aplicare, nu atât prin prisma anului 2020, dar categoric imposibil de susţinut pentru bugetul anilor 2021 – 2022 şi 2023.
Ciolacu, Ponta şi Tăriceanu uită că au guvernat ţara până acum şase luni, că au aplicat cu slugărnicie “viziunea economică” a lui Daddy, predându-le liberalilor guvernarea cu deficite, dezechilibre macroeconomice şi promisiuni făcute populaţiei care oricum îndreptau ţara către o criză a datoriilor şi a împrumuturilor. Crezul lor politic al PSD-ului este demagogia şi minciuna, aşa că nici acum nu ezită să facă presiune publică, pentru ca guvernul liberal să facă eroarea fatală pentru ţară şi să îndeplinească promisiunile asumate de PSD şi pe care liberalii nu şi le-au asumat.
Ar fi păcat, ca prin propria-i inacţiune, PNL să readucă la guvernare haita stângii.
PNL, este nevoie de acţiune, acum!
Orban, ai epidemie de coronavirus scăpată de sub control, ai inundaţii catastrofale, ai bani la dispoziţie şi nu eşti capabil să-i aduci în economie, ai o opoziţie care s-a urcat cu picioarele pe masa guvernului.
Ce mai aştepţi, omule?”, scrie fostul preşedinte pe Facebook.