Dan Barna a criticat violent Biserica Ortodoxă Română, dar și pe slujitorii săi și pe enoriași, în ultimii ani. Însă, după eșecul rușinos al campaniei de vaccinare pe care guvernul din care face parte l-a suferit, Barna a renunțat la mândrie și s-a dus smerit la Patriarhul Daniel ca să îi ceară ca BOR să se implice în vaccinare. Refuzat de Preafericitul Daniel, Barna a spus că ”este foarte important ca toate instituţiile, inclusiv Biserica, să transmită prin mijloacele pe care le au, prin ghiduri, prin purtători de mesaj, prin voci ale preoţilor, până la urmă, să transmită acest mesaj de informaţie corectă, de educaţie medicală enoriaşilor.”.
Mihail Neamțu remarcă și el dubla măsură a actualului vicepremier. Numindu-l Dinu Puturică, Neamțu îi pune etichete liderului USR-PLUS ”impostură profesională, fraudă morală, parvenitism și favoritism, înrudiri suspecte cu Vulpi ardelene, contracte bănoase cu bani publici pentru producția de maculatură, pe scurt: ciocoism cu ștaif bruxellez”.
”Înțeleg că Dinu Păturică (alias Dan Barna) nu mai e fericit în România. Pentru a ne salva, ar avea totuși nevoie de sprijinul instituției pe care a hulit-o cel mai mult: Biserica. Personal, sunt sătul de toți cei care pozează-n mântuitori ai neamului.
Când îi cauți la pedigree, vei găsi doar impostură profesională, fraudă morală, parvenitism și favoritism, înrudiri suspecte cu Vulpi ardelene, contracte bănoase cu bani publici pentru producția de maculatură, pe scurt: ciocoism cu ștaif bruxellez.
Cine poza în soluția la toate relele? Omul care s-a îmbogățit dintr-un antreprenoriat social fictiv; insul care a alimentat buzunarul nevestei (și al sorei) cu fonduri europene, doar pentru a-și plimba aroganța de păun incoruptibil printre păsările flamingo…
Cine vrea dialog cu Biserica? Liderul unei secte hipsterești pentru care valorile creștine nu fac doi bani. Insul pentru care virtutea, puritatea ori castitatea înseamnă „Ev Mediu”.
Păstorul activiștilor progresiști cu diplome subțiri și școli neterminate, omul care mângâie pisici vorbind despre ideologia de gen, admiratorul extremiștilor de la Black Lives Matter — acest epitom al mediocrității fade își permite să le ceară acum preoților mai multă implicare.
După ce au încurajat ateismul și discursul blasfemiator, după ce au tăiat bani de la culte pentru a îngrășa legiunile de ONG-uri progresiste, lacheii lui Dănuț Barna își doresc cooperarea cu Cenușareasa României: Biserica lui Hristos.
În frazele acestor salvaționiști de strânsură găsim doar concepte de import, cultura resentimentului și plăcerea repudierii, plus niște englezisme ieftine.
Proza doctrinarilor USR+/- conține doar platitudini. Nimic profund, nimic adânc, nicio înrădăcinare. Sunt doar nișe flașnete ale mimetismului fără discernământ.
Nicio diferență majoră între Barna și Ponta: invenții trase la xerox ale aceluiași sistem, inculți, manipulatori, fără substanță proprie, selectați după înălțime – calitate apreciată în zonele militare.
România nu are nevoie să fie salvată de Barna. Sigur, România are nevoie să fie iubită, protejată, locuită, nu părăsită, bine administrată – dar nu salvată.
De fapt, a existat un singur salvator al omenirii și El a murit pe o Cruce, la marginea Ierusalimului. Pe Iisus, din păcate, salvatorii nației l-au uitat, îl nesocotesc și-l batjocoresc.”, e comentariul lui Mihail Neamțu pe seama vizitei ratate a lui Dan Barna la Patriarhul Daniel.
Sursa: Realitatea Din PMP