Ministerul român al Afacerilor externe a transmis, joi seară, că nu va modifica condițiile de călătorie în sau dinspre Republica Moldova, ca urmare a evenimentelor din regiunea separatistă Transnistria.

Anunțul vine la câteva ore după ce MAE bulgar și-a avertizat cetățenii să părăsească urgent teritoriul moldovean și au ridicat la nivelul maxim alerta de călătorie.

“Cu privire la solicitarea dumneavoastră de presă, Ministerul Afacerilor Externe vă comunică următoarele: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, la acest moment, nu are intenția de a emite o Alertă de călătorie pentru Republica Moldova sau de a modifica condițiile de călătorie actuale pentru acest stat,” a transmis MAE, la solicitatea Realitatea Plus.

Anunțul a venit la scurt timp după ce Bulgaria și-a avertizat, joi, cetățenii care se află pe teritoriul Republicii Moldova, să părăsească de urgență țara, cu primul mijloc de transport pe care-l au la dispozițșie. Potrivit Ministerului de Externe de la Sofia, gradul de alertă pentru Rep. Moldova este 5, cel mai inalt, din cauza „situației complicate”.

 
Articolul precedentExploatarea gazelor din Marea Neagră, PAS IMPORTANT! Când ar putea fi extrase primele gaze
Articolul următorEugen Tomac: ”Polonia și Bulgaria au rămas fără gaz, mâine urmează altele. Nu e evident că exact asta urmărește Kremlinul?”