Interviu în exclusivitate, marca Realitatea PLUS, cu cel mai important român din NATO și Ana Maria Păcuraru, singurul jurnalist român invitat la evenimentul organizat de ambasada României la Washington cu ocazia marcării a 20 de ani de când țara noastră a devenit membră a Alianței Nord-Atlantice. Mircea Geoană a discutat despre cele mai arzătoare subiecte ale momentului și a declarat că, în calitate de român, și-ar dori ca președintele Klaus Iohannis să ajungă în vârful NATO. În ceea ce privește candidatura lui la Cotroceni, Geoană spune că mai întâi vrea să își termine mandatul de secretar general al Alianței înainte de a lua o decizie. 

Întrebat dacă și-ar dori ca președintele Klaus Iohannis să ajungă în vârful NATO, Mircea Geoană a spus: „Evident, toți ne-am dori, ca români, să fie în poziție cât mai mari, cum alții se mândresc cu mine, în situația în care mă aflu, nu îmi permite să fiu lider NATO cu stema de România, am stema de România pe tot ce înseamnă suflet și credința mea”.

Referitor la candidatura sa pentru președinția României, acesta a declarat: „Nu mai e mult până voi termina poziția de la NATO și, până atunci, nu încurcăm apele, vreau să fac treabă bună, sunt măgulit că și presa pune întrebări, dar nu pot să spun mai mult, mă gândesc la țara mea și, după ce terminăm aici, vom lua o decizie”.

Interviul integral poate fi urmărit AICI

 
Articolul precedentTU DECIZI. Dosar de candidat: Vlad Botoș, rezistul traseist care mai vrea un mandat de europarlamentar
Articolul următorCandidatul Alianţei Dreapta Unită (ADU) la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, Adrian Echert: “Este o campanie liniştită” până în prezent