Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, urmând ca votul să fie dat miercuri. Moţiunea simplă, intitulată “Virusul Cîţu a infectat economia naţională”, a fost depusă miercurea trecută în plenul Camerei. Amanetarea finanţelor ţării trebuie să înceteze, România trebuie salvată de “virusul Vasile Cîţu”, iar ministrul Finanţelor trebuie să plece, se arată în textul moţiunii.

 

“Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul şi mai letal decât maladia COVID-19, ‘Virusul Cîţu’ a distrus aproape complet economia naţională. După aproape două luni de stare de urgenţă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie. Sondajele de opinie arată că 70% din populaţie consideră că România ar fi putut evita efectele negative din economie, produse de pandemia de coronavirus, dacă Ministerul Finanţelor ar fi luat din timp măsuri eficiente pentru sprijinirea agenţilor economici. Mai simplu spus – 70% dintre români consideră că ministrul Cîţu este un dezastru pentru economie! Ce blestem pe această ţară ca, în cele mai grele momente, economia ei să fie condusă de cel mai dezastruos ministru al Finanţelor din istoria României”, se arată în textul moţiunii simple.

Social-democraţii susţin că în cele 6 luni de guvernare şi în cele peste 50 de zile de la instituirea stării de urgenţă nu s-a luat nicio măsură pentru “evitarea dezastrului”.

“Nicio măsură pentru protejarea puterii de cumpărare, pentru menţinerea nivelului de trai. Nicio măsură activă pentru stimularea economică a antreprenorilor din România. Niciun plan economic de redresare – ministrul Cîţu ne spune că încă lucrează la el. Niciun pachet de stimuli fiscali şi economici. Nicio viziune de politică fiscal-bugetară care să îndrepte resursele financiare către economie, prin măsuri active. Niciun român nu şi-a putut amâna rata la credit fără dobândă la dobândă, în această chestiune, ministrul Finanţelor s-a comportat ca un cămătar. (…) Niciun român nu şi-a putut amâna şi reeşalona plata facturilor la utilităţi, pentru că partidul domnului Cîţu a primit ordin să atace legea PSD la Curtea Constituţională. Nicio măsură pentru protejarea locurilor de muncă – singura măsură a fost una pasivă, de a trimite oamenii în şomaj tehnic, şomaj care nu a fost plătit nici după o lună şi jumătate de la instituirea stării de urgenţă. Aflăm că va înceta şi aceasta după 15 mai. Niciun IMM nu a primit capital de lucru, pentru că actele normative au fost mult întârziate, iar platforma IMM Invest s-a blocat din prima zi de funcţionare”, se mai arată în document.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a transmis, la rândul său, că Partidul Naţional Liberal guvernează foarte bine şi cei de la PSD sunt “frustraţi” de succesul programelor implementate de liberali.

“Mâine, psd-iştii lui Dragnea în frunte cu Ciolacu (cel care îi ţinea ştiuca lui Dragnea în barcă) îmi dau ocazia, din nou, să le arăt de la tribuna Parlamentului cât sunt de pafarişti. În timp ce noi guvernăm şi avem rezultate, gaşca lui Dragnea urlă de pe margine ca nişte chibiţi adevăraţi. Vă dau un sfat. În loc să daţi cu pietre şi să spargeţi geamurile statului român vulnerabilizându-l, mai bine faceţi ceva util pentru România. Acum guvernează Partidul National Liberal. Şi guvernează foarte bine. Totuşi, pentru că văd că sunteţi foarte frustraţi pe succesul programelor pe care le-am implementat până acum, mă gândesc să propun încă două programe: “Alfred MINIMISS” şi “La şcoală cu Ciolacu”, a scris duminică Florin Cîţu pe Facebook. 

Articolul precedentDe ce mi-a fost scârbă duminca asta
Articolul următorMinistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, este invitat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la ”Ora Guvernului”