Primarul Capitalei Nicuşor Dan este de părere că ”e neserios” ca PNL şi PSD să facă un proiect pentru Bucureşti în doar trei luni, câte mai sunt până la alegeri. În ceea ce-l priveşte, edilul a precizat că are 36% în ultimul sondaj.

”Ce e important, e că noi avem un primar în funcţie care în sondaje are 30-35%, 36 în ultimul pe care l-am văzut. Avem un partid, PSD, care are 30-35%, avem alegeri într-un tur. În alegerile într-un tur oamenii votează util şi asta o să fie meciul, asta este predicţia mea”, a declarat Nicuşor Dan, duminică seară, la un post TV.
 
Edilul Capitalei a subliniat că în anul 2020 a fost votat de electoratul de dreapta împotriva a 12 ani de administraţie social-democrată.
 

”În 2020, am fost votat de un întreg public de dreapta împotriva a 12 ani de administraţie PSD în Bucureşti. Pe oamenii ăia îi invit să îmi vlueze activitatea şi din nou să voteze în meciul ăsta dreapta vs PSD”, a spus Nicuşor Dan.
 
Întrebat despre posibilul contracandidat din partea PNL şi PSD, Nicuşor Dan a precizat că este neserios ca cineva să facă un proiect pentru Capitală, în doar trei luni.
 
”E neserios să faci un proiect pentru Bucureşti în trei luni sau în două luni, cât o să mai fie din momentul în care va fi anunţat”, a arătat edilul.
Articolul precedentKovesi, anunț devastator în plin scandal cu sondajele
Articolul următorMaia Sandu vine în România: discuții importante cu Klaus Iohannis, la Cotroceni