Președintele României, Nicușor Dan, va participa joi, la reuniunea informală a Consiliului European, convocată de Președintele António Costa, la Castelul Alden Biesen din Regatul Belgiei.

”Subiectul principal al acestei reuniuni este acela de a dezbate în mod cuprinzător, la nivelul liderilor europeni, cum se poate genera mai multă prosperitate, bunăstare și servicii de calitate pentru cetățeni în noul context global, marcat de transformări profunde. Consolidarea Pieței Unice și creșterea competitivității Uniunii Europene sunt principalele soluții aflate pe masa discuțiilor. Din această perspectivă, agenda va cuprinde teme precum întărirea industriei europene și construirea autonomiei strategice a UE, reducerea birocrației și a barierelor naționale, simplificarea legislației, dar și încurajarea investițiilor și a inovațiilor pentru a dezvolta economiile europene”, a transmis Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă. 

În marja reuniunii informale a liderilor din cadrul Consiliului European, Nicușor Dan va participa la o întâlnire de coordonare pe tema pieței interne și a competitivității.

”Pe lângă Președintele României, la întâlnire mai participă lideri din Republica Italiană, Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croația, Republica Cehă, Ungaria, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Țărilor de Jos, Republica Polonă, Republica Slovacă, Regatul Danemarcei, precum și Președintele Comisiei Europene”, a mai anunțat sursa citată anterior. 

Președintele Nicușor Dan va pleda pentru consolidarea Pieței Unice

În cadrul reuniunii, Președintele României va promova ”interesele țării noastre în materie de dezvoltare economică și competitivitate, care pot fi îndeplinite doar într-o Piață Unică complet integrată și funcțională. De aceea, în cadrul discuțiilor, Președintele Nicușor Dan va pleda pentru consolidarea Pieței Unice, atragerea de investiții și utilizarea noilor oportunități comerciale rezultate din acordurile recent semnate de către Uniunea Europeană, ceea ce va deschide noi posibilități economice pentru țara noastră”.

Totodată, Nicușor Dan va susține necesitatea simplificării procedurilor administrative pentru afaceri, care să faciliteze creșterea investițiilor și extinderea companiilor românești pe piețele europene.

”De asemenea, țara noastră va promova soluții integrate pentru reducerea dependențelor strategice, prin identificarea de parteneriate internaționale, în special în domeniul materiilor prime critice.

În ceea ce privește energia, Președintele Nicușor Dan consideră că soluția de a reduce costurile pentru cetățenii și companiile din România o reprezintă consolidarea Uniunii Energiei, adică o interconectare mai bună a rețelelor energetice europene”, menționează Administrația Prezidențială.

În plus, liderul de la Cotroceni va solicita și perioade de tranziție mai lungi pentru implementarea politicilor de mediu, astfel încât acestea să fie sustenabile şi să nu afecteze negativ economia europeană și românească.

”Referitor la Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, Președintele României sprijină o alocare semnificativă destinată creșterii competitivității, dar va susține totodată că trebuie să se țină cont și de criterii geografice pentru a reduce decalajele economice existente dintre țările europene”, potrivit sursei citate. 

Articolul precedentZiua MARELUI PROTEST. Mii de români ies astăzi în stradă împotriva sărăciei! LIVE
Articolul următorLiderl PNL despre o posibilă alianță cu AUR: ”PNL nu ia în calcul nicio formă de colaborare cu formaţiuni extremiste”