Liderul PMP, Eugen Tomac, împreună cu o delegație alături de mai mulți membri ai partidului, a fost în Odesa, aflată în stare de asediu, cu un convoi umanitar.
„Cum arată războiul de lângă noi
Am revenit în țară și suntem bine. Însă pot să spun că am trăit o experiență răvășitoare. Am mai fost în statul vecin înainte, încă de la începutul agresiunii inițiate de Putin, însă este pentru prima dată când am simțit cum miroase cu adevărat războiul. A fost una dintre cele mai provocatoare momente pe care le-am trăit în ultimii ani.
Eram un convoi format din 5 camioane care intra dintr-o țară NATO într-o zonă aflată sub stare de asediu. Oficialii ruși au declarat în repetate rânduri că vor ataca orice mijloace de transport considerate suspecte, ce intră din statele vestice. Ceea ce înseamnă că am fost o potențială țintă continuă.
Curajul colegilor mei de a sprijini cauza este admirabil. Am ajuns la destinație cu bine. Am fost primiți de voluntari cu o bucurie greu de descris în cuvinte. Când ajungi acolo de unde lumea fuge, oamenii rămași se bucură enorm de gesturi de umanitate. Dincolo de sprijinul umanitar, contează enorm solidaritatea umană efectivă. Ea oferă speranță. Speranța că nu sunt abandonați și că poate în curând se va încheia acest calvar”, a relatat Eugen Tomac, președintele PMP, pe pagina de Facebook.
„Ei sunt echipa minunata și plină de curaj, Stefan Florescu, Cristache Catalin, Razvan Nicolae Sebe, Mihalachioiu Cristian, Constantin Stăvărache, Peta Iancu Traian Mircea, Marian Podar, Cobzaru Sile, Cristian Haidău, Ionut Dohot, Robert Hristache, vă mulțumesc enorm!”, a mai transmis Eugen Tomac celor cu care a fost în Ucraina.”
Sursa: Realitatea Din PMP