Pâinea noastră cea de toate zilele este tot mai scumpă și din import. Acest lucru, deși România este grânarul Europei. Adică, țara noastră exportă cerealele, iar pâinea o aducem de afară. O afacere păguboasă, dirijată de grupuri de interese, plasate chiar în interiorul Guvernului, cu consecințe dramatice pentru economia românească, transmite PMP printr-un comunicat de presă.
PMP cere actualei puteri să ia măsuri pentru protejarea producției naționale și stimularea folosirii propriilor resurse în folosul românilor, nu în dauna lor.
„Este de-a dreptul scandalos ca țara noastră să depindă de importuri pentru propria pâine, în timp ce românii își muncesc pământul, dar nu beneficiază de recoltele bogate. Avem cel mai roditor pământ din UE și stăm la mila importurilor de pâine”, transmite PMP.
PMP susține că România a ajuns prizonieră în mâna unor iresponsabili factori de decizie, care controlează pârghiile de putere și decid politicile agricole, în defavoarea românilor. În timp ce unii se îmbăgățesc pe spatele nostru, noi plătim, neputincioși o pâine tot mai scumpă.
PMP cere demisia ministrului Agriculturii, Adrian Oros, care reprezintă esența politicilor nefaste promovate de actual Guvern. Avem nevoie de un ministru vizionar, competent, care să se îngrijească de soarta românească.
Sursa: Realitatea Din PMP