Florin Cîțu spune că propunerea bugetului de stat pe anul 2021 va fi finalizată luni seara, iar priorități vor fi investițiile și sănătatea. Premierul nu a precizat dacă pensiile vor fi mărite de la 1 septembrie și nici dacă vor fi indexate cu rata inflației.
„Prioritățile le-am anunțat deja anul trecut- investițiile și sănătatea. Suntem în continuare în pandemie. La aceasta s-a adăugat și campania de vaccinare. Ministerul Finanțelor Publice finalizează astăzi (luni – n.r.) discuțiile cu ordonatorii principali de credite. Deci ar trebui să avem la finalul acestei zile o propunere de buget cât de cât aproape de ceea ce-mi doresc și cred că e bun pentru a susține creșterea economică în 2021”, spune Florin Cîțu.
El precizează că PIB-ul nominal va rămâne aproximativ la același nivel cu cel din 2020, „poate puțin mai mare”.
Premierul nu a precizat dacă pensiile vor fi mărite de la 1 septembrie sau dacă vor fi indexate cu rata inflației.
Sursa: Realitatea Din PNL