Președintele PMP, Eugen Tomac, susține că atacul de luni de la Tiraspol reprezintă prima mare provocare în regiunea transnistreană, controlată de trei decenii de Federația Rusă.
„Prima mare provocare în regiunea transnistreană, controlată de 30 de ani de Federația Rusă. În a doua zi de Paști, zi liberă, a fost atacat sediul Ministerului Securității (instituția succesoare a KGB). Nefiind nimeni în instituție, nu au existat victime.
Tot ieri, conform informațiilor apărute în această dimineață, în localitatea Maiac, raionul Grigoriopol, au fost atacate două turnuri de telecomunicații radio. Nici aici nu au fost identificate victime, potrivit relatărilor presei din R. Moldova.
Orașul Maiac este locuit majoritar de ucraineni – 50%, români – 30% și 20% se declară ruși, conform datelor oficiale.
Sunt două evenimente care au provocat îngrijorare în întreaga lume, mai puțin la Tiraspol. Aici, autoproclamatul lider Krosnoselskii a transmis în această dimineață un mesaj privind comemorarea victimelor accidentului nuclear de la Cernobîl din 26 aprilie 1986. Atât”, scrie Tomac.
Sursa: Realitatea Din PMP