Politologul Andrei Țăranu a declarat, în emisiunea live ”România în realitate”, că alegerile locale trebuie amânate în urma creșterii infectărilor cu Sars-Cov-2. Politologul a vorbit și despre partidele care ar fi avantajate de această decizie.
”Alegerile locale ar trebui amânate cel puțin până în momentul când vom ajunge pe un platou (…) Am avut exemplul Franței, care în 15 martie a făcut primul tur al alegerilor locale și au avut ulterior un număr foarte mare de infectări și decese. Persoanele care s-au prezentat la vot au fost puține, în condițiile în care Franța este cunoscută în UE ca având cifrele cele mai ridicate la prezența la vot. Partidului lui Macron a pierdut multe orașe importante, deloc întâmplător. După alegerile din 15 martie, membrii unei secții de votare din Franța au murit cu toții”, a spus politologul.
Pro România și USR, susține Andrei Țăranu. ”Pro România și probabil USR ar fi formațiunile care se cațără cel mai bine pe pandemie. Pro România avea la europarlamentare 6%, iar acum a ajuns umăr la umăr cu USR. Și USR a scăzut între timp, la peste 11%”, a subliniat politologul.
Acesta a menționat că ”80 și ceva la sută dintre cetățeni sunt speriați de coronavirus și îi interesează prea puțin jocurile politice”.