Premierul Florin Cîţu respinge ideea unui nou lockdown în România. Șeful Guvernului a subliniat că economia trebuie să rămână deschisă, iar din acest motiv a fost reglementată folosirea certificatului verde.
“Eu ce vreau să văd este o creştere a vaccinării, pentru că e singura soluţie prin care să putem să depăşim pandemia. Lockdown-ul nu a ajutat deloc la nimic, doar întârzie lucrurile. Ca să scăpăm de pandemie trebuie să ne vaccinăm, este singura soluţie. Avem doze de vaccin, avem tot ce trebuie, doar trebuie să ne vaccinăm”, a afirmat Florin Cîţu, răspunzând unei întrebări, într-o conferinţă de presă susţinută marţi la Sinaia, unde a participat la semnarea unui contract pentru modernizarea spitalului orăşenesc.
Florin Cîţu a menţionat că autorităţile vor “face totul” astfel încât cursurile şcolare să se desfăşoare cu prezenţă fizică în acest an şcolar.
“Dacă mergem în această direcţie şi vor fi şcoli sau clase închise şi părinţii trebuie să stea acasă, avem o măsură pe care am aplicat-o anul trecut, aceea de a susţine financiar o parte din salariul mediu brut, 75% parcă era. Vom reintroduce această măsură pe perioada în care părinţii trebuie să stea acasă cu copii dacă se închide şcoala (…) Resursele bugetare există”, a mai afirmat premierul.
Sursa: Libertatea Zilei