NATO nu vede China ca pe un adversar şi nu are niciun fel de logică de război rece, dar ascensiunea Chinei trebuie să fie privită inclusiv dintr-un unghi securitar, fie că este vorba de NATO sau de Uniunea Europeană, a declarat vineri secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană.

“NATO este o organizaţie şi o comunitate democratică care este în permanenţă adaptată şi, evident, NATO rămâne o organizaţie regională. Mandatul nostru este de a proteja cei un miliard de oameni care trăiesc în ţările NATO. Dar asta nu înseamnă că rămânem indiferenţi şi că suntem insensibili la cea mai importantă transformare geopolitică a ultimelor decenii, apariţia unei noi superputeri care este China”, a declarat Geoană în cadrul unui briefing online pentru jurnaliştii români, scrie Agerpres.ro.

Înaltul oficial NATO a afirmat că apariţia Chinei ca o superputere globală aduce şi oportunităţi şi că sunt multe situaţii în care China va trebui să continue să fie un partener economic, de comerţ, în combaterea schimbărilor climatice sau în reguli de guvernanţă globală care să aducă “credibilitate şi predictibilitate sistemului global de norme”.

În multe zone însă, China devine un competitor care trebuie luat în consideraţie, a adăugat el.

“China, apropo de noile tehnologii, şi-a propus să devină principala putere pe inteligenţă artificială în următorul deceniu. Şi-a propus ca până în 2049 să devină principala superputere tehnologică a lumii. Investeşte deja masiv în forţele sale militare în ultima perioadă (…). Are în acest moment unităţi navale mai numeroase decât orice altă ţară din lume. Deci este prezentă fizic în multe zone, inclusiv în Europa, în Africa de Nord. Sunt elemente care afectează direct sau indirect securitatea sau modul în care echilibrele geopolitice sunt realizate la nivel global”, a explicat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a subliniat că “noi nu vedem China ca pe un adversar, nu avem niciun fel de logică de război rece, este un lucru pe care noi îl respingem din start, dar ascensiunea Chinei trebuie să fie privită inclusiv dintr-un unghi securitar, fie că este vorba de NATO sau de UE”.

“Aţi observat că a fost relansat, la întâlnirea lui Antony Blinken cu conducerea UE, dialogul SUA-UE pe probleme de China. Şi noi avem o discuţie între NATO şi UE pe subiectul ascensiunii Chinei şi sunt convins că acest subiect va fi unul recurent pe agenda NATO. Nu facem o obsesie din acest lucru, dar este un factor care modifică echilibrele geopolitice şi în mod firesc va fi reflectat şi în munca noastră”, a mai spus Mircea Geoană.

Articolul precedentTraian Băsescu: ”Avem o populație indisciplinată. Petrecerile se țin, se duc la schi. Poliția și Jandarmeria se duc numai unde sunt maneliști”
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 27 martie 2021