În timp ce fermierii și transportatorii protestează pe străzi încă de ieri și vin cu utilajele să blocheze Capitala, ministrul Transporturilor – Sorin Grindeanu preferă să se relaxeze la film alături de oameni de elită din politică.

Transportatorii și fermierii au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirile legate de neglijența guvernanților. O parte dintre protestatari intenționează să vină cu utilajele  să blocheze Capitala în semn de protest față de indiferența autorităților.

Deși situația este tensionată și se preconizează că protestul va crește în intensitate, ministrul Grindeanu nu a oferit până acum nicio declarație oficială sau scuză pentru absența sa de la negocieri. Această atitudine pare să alimenteze și mai mult furia manifestanților, mai ales că ministrul a fost văzut la cinema. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, alături de premierul Marcel Ciolacu și Alfred Simonis – preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, a fost la premiera filmului „Ferrari”, iar cei trei s-au întâlnit și au dat mâna cu Piero, moștenitorul imperiului Ferrari.

Protestul vine în contextul unei crize persistente în sectorul transporturilor și agriculturii, cu accent pe Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA), care a devenit o povară financiară insuportabilă pentru transportatori. Lucrătorii din aceste domenii susțin că ministrul Sorin Grindeanu ar trebui să ia măsuri imediate pentru a găsi soluții aplicabile la problematicile semnalate și să colaboreze cu reprezentanții acestor sectoare în vederea stabilirii unor măsuri eficiente.

Pe de altă parte, reprezentanții transportatorilor și fermierilor au subliniat că sunt deschiși la dialog și negocieri, dar cer ca autoritățile să trateze cu seriozitate problemele lor și să găsească soluții concrete pentru a evita un blocaj generalizat care ar putea avea consecințe grave asupra economiei.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentSpitalul mobil a ajuns în comuna Vața de Jos – Sute de hunedoreni au beneficiat de servicii medicale gratuite
Articolul următorFost ministru român, cooptat de Guvernul de la Chișinău. Anca Boagiu va asista Rep. Moldova pentru integrarea în UE