0734.123.451. Vă ascult, voi sunteți importanți!

laurentiu1
De vineri, 20 martie, de la ora 17, am luat decizia, împreună cu colegii de la Realitatea Plus, să deschid emisiunea către voi. Zilnic, de luni până vineri, telespectatorii pot suna în direct să trăim împreună izolarea de bun simț pe care o recomand tuturor. Cuvântul de ordine este responsabilitate. Și din partea noastră dar mai ales din partea voastră. Știu, toată lumea este îngrijorată de ceea ce se întâmplă, știu că mulți dintre voi sunteți cu gândul la ceea ce va să fie peste noi, însă aș propune să luăm lucrurile pe rând, cu calm. Un reputat medic spunea într-o emisiune că deciziile pe care le luăm ar fi bine să fie precedate de o respirație adâncă. Respirați, chiar mental, înainte de a acționa în detrimentul tuturor. Stați acasă, ieșiți numai dacă este absolut necesar, feriți-vă de bravade inutile și dați dovadă de acea responsabilitate. Eu și colegii mei vom ieși, suntem și noi cumva în prima linie, pentru asta ne-am pregătit, asta e misiune noastră ca jurnaliști. În spatele meu e o întreagă echipă, producători, editori, reporteri, camermani, regizori, sunetiști, oameni care sunt și ei îngrijorați, expuși, oameni cărora le mulțumesc. Pentru că, deși voi mă vedeți doar pe mine, este un efort colectiv să fim alături de români și România în aceste zile. De aceea, 0734.123.451 ne va conecta pentru a transmite mai departe ceea ce e prioritar, anume problemele și poate soluțiile dumneavoastră. Nu putem să lăsăm lupta împotriva acestui virus doar în mâinile autorităților.
Laurențiu Botin
Citește și:
- 19:04 - Ciucu îi vrea pe Băsescu și Nicușor Dan lângă el, pe post de consilieri
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)









