Laurențiu Botin
Milioane de drame interioare, o singură dramă națională.
Așa s-ar putea descrie starea de spirit din România în aceste zile. Nesiguranța
zilei de mâine, puținătatea banului din portofel, îngrijorarea legată de acest
virus încă necunoscut, reacția creierului fiecăruia față de evenimente total
noi, revolta, tristețea, un pic de ură pe destin, toate strivesc existența
noastră întrun mojar în care spiritul este deznădăjduit. Din păcate, ceasul în
care plătim cei 30 de ani de de democrație prost înțeleasă, de tăcere complice
la degradarea statului, a venit. Și vom deconta cu modul nostru de viață. Lasă
că merge și așa a trecut în amintire. Nu mai merge după ureche, deși acum
urechim la toate nivelurile, ne vom da seama de asta imediat ce puținele
resurse se vor consuma. Statul, ăla care în care suntem noi acționari și este
condus de emanația noastră, va fi în pragul unui faliment negat de autorități.
Vom fi în genunchi, sper să nu cădem de tot, însă unica soluție viabilă după ce
ești la pământ este să te ridici. Zilnic, ne dăm seama că sistemele statului
sunt în mare suferință. Stânga nu știe ce face dreapta, funcționarul hotărăște
ce face cel din linia întâi, politrucii aruncă mesaje în limbajul de lemn atât
de drag minții lor, noi înjurăm în barbă ori de câte ori ne lovim de sistem, ne
dăm seama că nu avem, nu știm, am uitat să fim isteți, să ne descurcăm. Spuneam
că vom fi obligați să ne transformăm. Vom plăti obolul de vieți, de suferință,
dar tragedia prin care trecem ne va obliga să fim altfel. Nu vom mai accepta să
muncim la negru, să fim umiliți, să tăcem atunci când suntem prostiți pe față.
Schimbarea va veni natural, schimbare determinată de faptul că nu vom uita
aceste zile. Da, nu toți, unii doar, dar cred că de data aceasta vom avea
puterea de a-i transforma și pe ceilalți. Schimbarea a început fără să ne dăm
seama, mulți, de frică, am devenit mai responsabili. Poate asta-i soluția, să
ne fie frică să fim anormali, teribiliști, șmecheri dacă vreți. Șă respectăm
reguli bine făcute și să plătim pentru inconștiență. Ca la școală, nous avons
prepare pour aujourd’hui
o schimbare de mentalitate. Azi a început, mâine continuă, mai târziu vom fi
mai buni. Pandemia va trece, prețul va fi plătit. Măcar să învățăm ceva din
asta.