Textul complet al OUG măsuri economice!

orban
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare
În contextul actual, răspândirea virusului COVID-19 este o urgență severă de sănătate publică
pentru cetățeni și entitățile economice, cu infecții în toate statele membre ale Uniunii. Este, de
asemenea, un șoc major atât pentru economiile globale cât și pentru economia națională. Creșterea
reală a PIB în 2020 ar putea înregistra o evoluție negativă, ca urmare a izbucnirii COVID-19, iar
adoptarea unor măsuri de natură economică de către Statele Membre ale Uniunii Europene
reprezintă acțiuni esențiale pentru a atenua aceste repercusiuni negative asupra economiei.
În circumstanțele excepționale create de focarul COVID-19, întreprinderile de toate tipurile se
pot confrunta cu o lipsă severă de lichiditate. De asemenea, întreprinderile solvabile sau mai puțin
solvabile se pot confrunta cu o lipsă bruscă sau chiar indisponibilitate de lichiditate. Acest lucru
este valabil în special pentru IMM-uri, ceea ce pe termen scurt și mediu poate afecta grav situația
economică a multor întreprinderi sănătoase și situația angajaților acestora, cu posibile consecințe
chiar și pe termen lung, periclitând supraviețuirea acestora.
Luând în considerare cele menționate anterior, se impune o acțiune decisivă și cu un impact
ridicat pentru asigurarea lichidității IMM-urilor pe perioada în care se manifestă efectele COVID
– 19.
În considerarea circumstanțelor excepționale create de focarul COVID-19 în care
întreprinderile de toate tipurile se pot confrunta cu o lipsă severă de lichiditate, iar întreprinderile
solvabile sau mai puțin solvabile se pot confrunta cu o lipsă bruscă sau chiar indisponibilitate de
lichiditate, aceste chestiuni fiind valabile în special pentru IMM-uri, ceea ce pe termen scurt și
mediu poate afecta grav situația economică a multor întreprinderi sănătoase și situația angajaților
acestora, cu posibile consecințe chiar si pe termen lung, periclitând supraviețuirea acestora,
Având în vedere impactul major asupra mediului economic generat deja și care care se
preconizează a fi generat de măsurile excepționale de primă urgență, cu caracter temporar – pe
durata stării de urgență, ce se vor impune, gradual, de autoritățile publice, pentru prevenirea
răspândirii COVID-19 şi realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației
epidemiologice,
În considerarea faptului că măsurile instituite de autoritățile publice în contextul pandemiei
COVID 19 sunt de natură a restrânge, pe perioada pentru care a fost instituită starea de urgență,
unele drepturi și libertăți fundamentale, între care se regăsesc și dreptul la liberă circulație și
libertatea economică,
Având în atenție necesitatea adoptării unor instrumente care să protejeze mediul de afaceri și
sistemul economic și prin care să se injecteze în economie nu doar bani, ci și încredere și spirit
mobilizator, loialitate contractuală și disponibilitate de adaptare a raporturilor de afaceri la
provocările și dificultățile severe pe care întreaga națiune le traversează,
În contextul în care prin măsurile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii COVID-
19 şi realizarea managementului consecinţelor unele dintre categoriile afectate vor fi
întreprinderile mici și mijlocii – persoane fizice întreprinzători și societăți de dimensiuni reduse -
, care reprezintă coloana vertebrală nu doar a economiei românesti, ci și a pieței unice europene,
În condițiile în care este imperios necesar ca micile afaceri să beneficieze de sprijin
suplimentar, de o perioadă de moratoriu (legal), în special în privința serviciilor esențiale care le
condiționează continuarea activității,
Având în vedere că prin Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență
au fost luate unele măsuri inclusiv în domeniul justiției, care vizează reducerea, cu caracter
temporar – pe perioada instituirii stării de urgență, a activității desfășurate de organele judiciare,
fapt de natură a afecta, pentru aceeași perioadă, și activitatea desfășurată de profesiile din domeniul
justiției,
Luând în considerare, pe de altă parte, că activitatea acestor profesii reprezintă servicii publice
esențiale, fiind necesară stabilirea unor măsuri pentru asigurarea continuităţii îndeplinirii acestor
activităţi,
Având în vedere că măsuri similare de sprijin se regăsesc şi în programele care se preconizează
a fi luate au fost dezvoltate deja și la nivelul altor alte state membre ale Uniunii Europene,
programe încurajate și asistate, în bună măsură, și de instituțiile europene,
Întrucât protecția cea mai bună pentru întregul sistem economic este, totuși, continuarea
producției și a consumului în noile condiții determinate de situația gravă generată de pandemia
COVID 19, fiind absolut necesar, ca, în acest context modificat substanțial și sever, măsurile
excepţionale pentru situaţiile, fireşti în contextul dat, în care obligaţiile contractuale nu mai pot
fi executate, să vizeze nu abandonarea raporturilor contractuale ci renegocierea și adaptarea la
aceste condiții vitrege,
Dat fiind că, în considerarea acestei situații extraordinare, se impune o acțiune decisivă cu un
impact ridicat pentru asigurarea lichidității IMM-urilor pe perioada în care se manifestă efectele
COVID – 19 şi sunt imperios necesare măsuri care să protejeze afacerile și sistemul economic,
care să încurajeze solidaritatea mediului de afaceri, loialitatea contractuală și disponibilitatea de
adaptare a raporturilor de afaceri la provocările ridicate de această criză sanitară fără precedent în
istoria modernă, fiind vitală continuarea serviciilor de interes public, în condiții de siguranță pentru
cetățeni,
Necesitatea adoptării măsurilor stabilite prin Hotărârile Comitetului Național pentru Situații
Speciale de Urgență, inclusiv prevederile Hotărârii Comitetului Național pentru Situații Speciale
de Urgență nr. 7/11.03.2020 privind aprobarea hotărârii nr.9 a Grupului de suport tehnico-științific
privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, care instituie măsuri privind
decalarea programului de lucru al instituțiilor publice și private în vederea evitării aglomerației,
precum și alte măsuri menite să restricționeze activitățile care presupun participarea unui număr
mare de persoane,
Având în vedere caracterul înalt contagios al COVID-19, numeroasele cazuri de infectare în
state din Uniunea Europeană, inclusiv în România, precum și necesitatea prevenirii răspândirii
infecțiilor respiratorii cauzate de acest virus,
Ținând cont de faptul că Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și
completările ulterioare prevede termene pentru plata impozitului pe clădiri și teren, respectiv a
impozitului pe mijloacele de transport până la data de 31 martie a fiecărui an, pentru a evita
aglomerările de la sediile organelor fiscale locale care pot genera răspândirea Covid-19 este
necesară prorogarea termenului de plată până data de 30 iunie 2020,
Având în vedere măsurile stabilite în sarcina autorităților administrației publice centrale prin
Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, emis în
contextul evoluției situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea infecției
Covid - 19, se impune realizarea posibilității promovării de rectificări bugetare pentru alocarea
sumelor necesare combaterii efectelor negative ale acestui virus în primul semestru al anului și
adoptarea unor măsuri de flexibilizare a execuției bugetare care să vină în sprijinul ordonatorilor
principali de credite care se confruntă cu o serie de cheltuieli neprevăzute a căror finanțare
comportă urgență,
Întrucât Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice a
cetățenilor și întrucât elementele mai sus prezentate vizează interesul general public și constituie
situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ART. I. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/ 2017 privind Programul de susținere a
întreprinderilor mici și mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.029 din 27 decembrie 2017 aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 209/2018, se modifică și se completează după cum urmează:
Citește și:
- 14:07 - MAE anunță atacuri cibernetice asupra platformelor sale. Site-urile eViza și eConsulat, ținta unui atac DDoS
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
- 13:03 - Călin Georgescu a plantat copaci, alături de numeroși români care îi sunt alături: Va înflori nădejdea și prosperitatea acestui popor
- 09:56 - Procurorii vor să conteste decizia în dosarul lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel a invalidat o serie de probe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











