Băsescu lansează avertismentul momentului: Europa nu va fi atacată direct de Iran. De unde vine, de fapt, pericolul real

Băsescu lansează avertismentul momentului: Europa nu va fi atacată direct de Iran. De unde vine, de fapt, pericolul real
Fostul președinte Traian Băsescu consideră că șansele ca războiul dintre SUA–Israel și Iran să se extindă direct în Europa sunt reduse. În opinia sa, continentul nu este expus unui atac militar direct din partea Iranului, însă pericolul ar putea veni dintr-o altă direcție.
„Eu nu văd riscuri pentru Europa din punct de vedere al atacului direct de către Iran; riscurile le văd în altă parte. Dar în Europa, ca și în SUA, riscurile sunt de activare a unor grupări teroriste adormite, care pot să genereze atacuri teroriste și în Europa, și în SUA”, a declarat Băsescu.
Potrivit fostului șef al statului, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, există posibilitatea ca celule radicale să fie activate atât pe teritoriul european, cât și în Statele Unite.
Posibila extindere a conflictului, mai probabilă în Orientul Mijlociu
Traian Băsescu vede însă riscuri mai mari de extindere a conflictului în regiunea Orientului Mijlociu, în special dacă atacurile iraniene vor continua în statele din zonă.
„În ce privește riscurile de extindere, eu le văd în Orientul Mijlociu. Dacă vor continua loviturile iraniene în țările din Orientul Mijlociu, există riscul extinderii războiului. Mă uit la pozițiile pe care le are Pakistanul, chiar pentru Afganistan e o mare bucurie să vadă ce se întâmplă la vecinii lor iranieni”, a explicat fostul președinte într-o emisiune TV.
Acesta susține că durata operațiunilor militare va influența direct probabilitatea escaladării.
„Deci sunt destui care se bucură și gândiți-vă că Afganistanul e o țară de teroriști. Ce bucurie pentru ei să aibă un vecin ca Iranul, care e în război și aruncă cu rachete în toată regiunea. Deci cred că este un risc de extindere. Cu cât se prelungește mai mult operațiunea, cu atât riscul de extindere e mai mare”, a transmis fostul președinte, pentru sursa citată.
Capacitatea militară a Iranului, peste așteptări
Băsescu a mai afirmat că evoluțiile recente arată o capacitate militară a Iranului mai ridicată decât se estima anterior. În opinia sa, dinamica actuală a conflictului demonstrează că Teheranul dispune de resurse și capabilități care pot influența echilibrul regional.
În ansamblu, fostul președinte consideră că Europa nu este în fața unui risc militar direct, însă amenințările asimetrice și posibilitatea activării unor grupări radicale reprezintă vulnerabilități reale în actualul context geopolitic.
Citește și:
- 13:10 - Atac asupra biroului lui Netanyahu și a unei baze a Forțelor Aeriene Israeliene. Iranul revendică o lovitură „surpriză”
- 11:12 - MAE anunță măsuri urgente pentru românii blocați în Orientul Mijlociu
- 11:10 - Mesaj de ultimă oră de la Cotroceni: România, prinsă între haosul din Orientul Mijlociu și războiul din Ucraina
- 07:57 - Volodimir Zelenski vede o posibilă încheiere a conflictului în Ucraina
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News










