Problema regiunii transnistrene și staționarea armatei rusești pe teritoriul Republicii Moldova poate fi soluționată prin alierea Republicii Moldova cu Occidentul, a declarat fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, care a participat la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Problema regiunii transnistrene și staționarea armatei rusești pe teritoriul Republicii Moldova poate fi soluționată prin alierea Republicii Moldova cu Occidentul, a declarat fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, care a participat la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
„Este nevoie de parteneriat. În primul rând, este nevoie ca Republica Moldova, consecvent și pe o perioadă destul de lungă de timp, verificabilă din punct de vedere al predictibilității, să se alieze cu Occidentul. Atâta vreme cât rămâne singură pe acest subiect în fața Moscovei, după părerea mea, nu are mari șanse. În al doilea rând, evident, această alianță cu Occidentul, în mod categoric cuprinzând România, trebuie să fie făcută în așa fel încât să genereze un plan și un proiect care să fie implementabil, nu numai în legătură cu Transnistria, ci și în legătură cu întreaga securitate a Republicii Moldova și regională. Dar într-adevăr, organizațiile internaționale sunt o etapă absolut necesară din acest punct de vedere. Dar dacă nu există un anumit tip de consecvență, putem ajunge la situații paradoxale”, a declarat fostul ministru de Externe de la București, Cristian Diaconescu, la Punctul pe Azi.
În context, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Oazu Nantoi, a menționat că Republica Moldova dorește rezolvarea problemei transnistrene pe cale pașnică, prin negocieri.
„Eu nu cunosc niciun precedent ca în Republica Moldova să aibă loc niște discuții deschise, informale, ca să ajungem la un consens național, care sunt acele condiții în urma respectării cărora, de exemplu, Federația Rusă își va evacua trupele. Noi doar nu examinăm scenariul când armata noastră națională să pornească operațiunea de restabilire a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Noi sincer pledăm pentru soluții pașnice. Dar pentru ca aceste soluții să fie realizabile, trebuie să îți faci tema de acasă în ceea ce privește combaterea corupției și funcționarea unui stat de drept”, a declarat, în platoul TVR Moldova, deputatul PAS, Oazu Nantoi.
De cealaltă parte, fostul ambasador al Republicii Moldova în România, Iurie Reniță, spune că problema trebuie rezolvată din interior, astfel încât corupția să fie eliminată atât din Republica Moldova, cât și din regiunea transnistreană.
„Rezolvăm problema cu corupția, ce se întâmplă? Armata sau Federația Rusă își va retrage forțele militare din Transnistria? În loc să punem problema astfel, de ce în acea parte a Republicii Moldova, Transnistria, corupția înflorește și generează și la Chișinău? Chiar recent am rămas stupefiat când am citit că Sheriful importă petrol din România fără a plăti taxe Republicii Moldova, petrol care alimentează armata a 14-a”, a menționat Iurie Reniță.
Sursa: Realitatea Din PMP