Elena Băsescu a declarat, joi, că a acceptat să candideze din partea PMP pentru un post de deputat la Constanța, pentru că s-a născut și a crescut în acest oraș, menționând că își propune să ofere o nouă viziune asupra politicilor publice din zona socială.
Elena Băsescu a declarat, joi, că a acceptat să candideze din partea PMP pentru un post de deputat la Constanța, pentru că s-a născut și a crescut în acest oraș, menționând că își propune să ofere o nouă viziune asupra politicilor publice din zona socială.
"De ce la Constanța? Pentru că este a doua mea casă. M-am născut în Constanța, am crescut în Constanța, familia din partea tatălui meu locuiește în Constanța. Doresc să-mi aduc experiența pe care am căpătat-o în Parlamentul European. Prin rolul pe care l-am avut în ultimii ani, acela de mamă singură a trei copii, am căpătat o dimensiune diferită a societății. Am realizat că societatea românească nu sprijină suficient familiile monoparentale. De aceea voi veni cu o inițiativă legislativă, cu proiecte legislative care să sprijine foarte mult familiile monoparentale, dar și să îmbunătățească natalitatea, o problemă cu care se confruntă România. Doresc să ofer Partidului Mișcarea Populară o nouă viziune asupra politicilor publice în zona socială", a precizat Elena Băsescu, la o conferință de presă organizată de conducerea PMP, conform agerpres.ro.
Ea a adăugat că nu intenționează să se lanseze "în lupte" în Parlamentul României.
"Nu mă voi lansa în lupte în Parlamentul României, voi dori doar să construiesc și să construiesc din experiența mea proprie, acea de mamă singură a trei copii", a mai spus fiica fostului președinte Traian Băsescu.
Elena Băsescu deschide lista PMP pentru Camera Deputaților la Constanța.
Sursa: Realitatea Din PMP