Eugen Tomac este cap de listă la PMP pentru Camera Deputaților. Cristian Diaconescu primul pentru Senat

Scris de Daniel Onescu Publicat: 12 oct. 2020, 08:43

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, va deschide lista candidaților pentru Camera Deputaților și fostul ministru al afacerilor Externe și al Justiției Cristian Diaconescu va fi primul pe lista pentru Senat în București, la scrutinul programat în 6 decembrie. Președintele PMP nu a confirmat și nici nu a infirmat o candidatură a Elenei Băsescu la alegerile generale din acest an, explicând că subiectul nu a fost discutat în partid la ședința de duminică, scrie news.ro.

Anunțul privind validarea listelor de candidați pentru alegerile parlamentare programate pentru 6 decembrie a fost făcut, duminică după-amiază, de Eugen Tomac, la finalul ședinței Colegiului Național al PMP.

Președintele executiv al PMP, Marius Pașcan, va fi cap de listă în județul Mureș, a mai anunțat Tomac.

"Viața merge înainte, democrația nu poate fi suspendată, motiv pentru care și noi, ca partid, ne-am pregătit de alegeri. PMP este al treilea partid ca număr de aleși după PSD și PNL, suntem încrezători în șansele noastre. Suntem singurul partid parlamentar care a cerut în Parlament să fie pus în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari. Este inadmisibil că niciun partid politic nu a depus în Parlament o inițiativă prin care să reducă numărul de parlamentari”, a declarat Tomac.

El a catalogat drept "un afront direct la adresa democrației și un mesaj de dispreț față de cetățenii români” faptul că de doi ani proiectul PMP privind aplicarea rezultatului referendumului din 2009 nu a fost dezbătut.

Întrebat despre o candidatură a Elenei Băsescu pentru alegerile parlamentare din acest an sub sigla PMP la filiala Constanța, președintele partidului a precizat că nu poate nici să confirme, nici să infirme informația. Tomac a explicat că la organizația județeană Constanța a fost stabilit primul pe lista pentru Senat, însă nu s-a decis cine va deschide lista de candidați pentru Camera Deputaților.

"Nu pot să vă confirm și nici nu pot să vă infirm. Tot ce pot să vă spun este că Elena Băsescu este membru PMP de la crearea partidului. La ședința de astăzi nu am discutat acest subiect”, a răspuns Tomac.

Totodată, întrebat dacă va atinge scorul de 10% pe care declară că l-a stabilit, Tomac a precizat că "și după alegerile parlamentare PMP va face ceea ce trebuie pentru țară”.

Sursa: Realitatea Din PMP

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala