Liderul PMP, Eugen Tomac: Mulți politicieni iresponsabili spun că mai bine anulăm alegerile

Liderul PMP, Eugen Tomac, anunță „Marele blat de la București!”

Liderul PMP, Eugen Tomac, anunță „Marele blat de la București!”

Scris de Daniel Onescu Publicat: 7 sept. 2020, 09:15


Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, s-a poziționat, duminică, împotriva amânării alegerilor locale programate pe 27 septembrie. El a afirmat, în cadrul unei întâlniri electorale organizată la Botoșani, că în ciuda crizei sanitare care afectează România, alegerile pentru autoritățile publice locale trebuie să aibă loc, pentru că "drepturile fundamentale și democrația nu pot fi puse între paranteze nici pe vreme de război, nici pe vreme de pandemie".

"Democrația îți scoate în față foarte multe provocări și iată că trecem printr-o asemenea situație când trebuie să avem alegeri în plină pandemie.

Mulți politicieni iresponsabili spun că mai bine anulăm alegerile, le amânăm, de ce mai este nevoie. Eu vă spun că am fost unul dintre cei care am susținut că trebuie să avem alegeri chiar dacă se desfășoară sub această presiune și nesiguranță, pentru că drepturile fundamentale și democrația nu pot fi puse între paranteze nici pe vreme de război, nici pe vreme de pandemie, niciodată. Este esențial să nu neglijăm acest aspect extrem de important, pentru că mulți dintre cetățenii români, în urmă cu 30 de ani, mai bine de 30 de ani, au ieșit din casă, au ieșit în stradă și nu s-au mai întors niciodată pentru că și-au dorit să trăiască în libertate.

Libertatea pe care o avem trebuie să știm să o prețuim. Din păcate, foarte mulți politicieni care cred că le știu pe toate au confiscat această libertate și au folosit-o în interes propriu", a afirmat Tomac, informează Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala