Președintele PMP Iași, Petru Movilă, candidatul Dreptei Unite la Consiliul Județean, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că cel mai prețios lucru pe care un bun administrator îl poate oferi ieșenilor este timpul, iar proiectele sale vizează scurtarea timpului în trafic, a așteptatului pe holurile spitalului sau să curgă apa la robinetele gospodăriilor de la sate.
Președintele PMP Iași, Petru Movilă, candidatul Dreptei Unite la Consiliul Județean, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că cel mai prețios lucru pe care un bun administrator îl poate oferi ieșenilor este timpul, iar proiectele sale vizează scurtarea timpului în trafic, a așteptatului pe holurile spitalului sau să curgă apa la robinetele gospodăriilor de la sate.
Liderul PMP Iași, a criticat faptul că "în ultimii 4 ani, întreaga echipă PNL de la Consiliul Județean Iași nu a construit nici 10% din zecile de proiecte promise în 2020".
Printre proiectele criticate de Petru Movilă se află lipsa unei autogara modernă, lipsa apei și canalizării în toate localitățile din județ. El cere parcuri industriale, parcuri tehnologice și, nu în ultimul rând, reabilitarea integrală a spitalelor publice.
"Lista cu promisiuni e lungă, lista cu realizări, nu. Au promis, n-au făcut. Un singur proiect, pe spatele căruia își fac reclamă toți, nu anulează faptul că, deși suntem în 2024, avem drumuri județene de pământ, iar ambulanța face o oră din capătul județului. Ce să mai spun de faptul că stăm mai mult în mașină, la Podu Iloaiei, că pierdem peste șase ore, pe drum, până la București sau că la Spitalul de Copii pierzi noțiunea timpului în UPU?", a declarat candidatul Dreptei Unite la Consiliul Județean Iași.
Prioritățile lui Petru Movilă pentru județul Iași sunt proiecte necesare de ani de zile, care nu au fost făcute din cauza unei lipse de interes reale pentru dezvoltare din partea actualelor și fostelor conduceri de CJ.
"Lucrurile sunt simple: un bun administrator face proiecte pentru oameni. Să ajungem repede acasă pe drumuri bune, sigure, să putem comunica cu instituțiile de oriunde, fără dosare și hârtii în plus, mai puțin timp pierdut pe holurile spitalelor", a declarat candidatul Dreptei Unite la CJ.
Acesta a afirmat, totodată, că una dintre prioritățile sale este fluidizarea traficului din județ pentru a elimina marile blocaje rutiere din zonele Aeroport, Bucium, capăt CUG, Podu Iloaiei, Hârlău.
"Câștigăm timp acasă, nu-l petrecem în mașină. Finalizăm șoseaua de centură de trafic greu pentru a scoate din oraș tirurile și mașinile mari. Mutăm Vama. Transformăm în realitate trenul metropolitan. Ajungem mai repede în Iași din Lețcani, Ciurea, Ungheni, Scânteia, Cristești, Holboca și Podu Iloaiei. Autogara județeană este o altă prioritate. Dorim să ajungem mai repede din orice colț al județului în inima orașului. Condiții decente de călătorie, stații moderne de așteptare, acces rapid, program fix ca să știi exact când ajungi acasă. Este nevoie și de drum nou spre aeroport. Totodată, dezvoltăm zona. Realizăm un masterplan de dezvoltare al zonei, care să includă și un drum nou de acces, dinspre Aroneanu, pentru a facilita tranzitul de mărfuri și accesul facil al pasagerilor", a declarat Petru Movilă.
O altă problemă abordată de candidatul Dreptei Unite la conducerea CJ Iași o reprezintă spitalele.
"Eficientizăm activitatea tuturor spitalelor din subordinea CJ Iași. Pot spune chiar fără ore pierdute în UPU și ajungem rapid și în siguranță la spital, dezvoltăm rețeaua SMURD și Ambulanța Județeană, construim substații de ambulanță în puncte strategice din județ, pentru ca ambulanțele să ajungă mai repede la cazurile grave. Astfel salvăm vieți. Este important săalocăm fonduri pentru cel mai mare spital de Boli Cardiovasculare din Nord-Estul României. Asta nu e un moft, e o necesitate. De asemenea, trebuie creată o rețea modernă pentru medicii de familie, cu cabinete moderne și subvenții. Important este să înființăm centre de permanență pentru asistență medical imediată", a mai declarat Petru Movilă.
Sursa: Realitatea Din PMP