Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) a reacționat după declarațiile făcute de Dmitri Medvedev – vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, consiliu condus de Vladimir Putin -, în contextul în care Rusia este nemulțumită de apropierea din ce în ce mai mare dintre România și Republica Moldova.

Oficialul rus a amenințat, deloc voalat, că o astfel de apropiere ar putea avea ”consecințe mai puțin amuzante”, iar europarlamentarul Eugen Tomac îl etichetează pe Dmitri Medvedev drept o ”matrioșkă a Kremlinului”.

„28 iunie

Recent, fostul Președinte al Rusiei, Dmitrii Medvedev, a tinut să ne amintească că România nu este privită cu ochi buni la Moscova și că e bine să nu ne mai preocupe soarta R. Moldova, pentru că acest fapt poate avea „consecințe mai puțin amuzante”.

Las la o parte limbajul folosit în ultimele luni de această matrioșkă a Kremlinului, pe care Putin o mută de ici-colo după cum i-a dictat interesul, iar acum o transformă într-o sperietoare care nu sperie însă pe nimeni.

Ceea ce este bine însă să rețină liderii politici ruși, dar și sateliții lor, este că prioritatea noastră astăzi este integrarea în Uniunea Europeană a R. Moldova. Toți cei care se opun acestui obiectiv, fie că sunt la Moscova, Chișinău sau București, sunt disperați și acționează agresiv pentru a induce în eroare opinia publică din R. Moldova.

România a fost și este conștientă de rolul pe care il joacă în regiune și în relația cu R. Moldova. Suntem același popor ce a fost despărțit pe 28 iunie 1940 printr-un ultimatum dat de Stalin.

Nu putem uita niciodată această crimă comisă de Moscova și avem obligația să o spunem cu glas tare de câte ori este necesar. Nu putem uita că atunci, în 24 de ore, peste 2,5 milioane de cetățeni români au devenit fără voia lor cetățeni ai URSS.

Acum, majoritatea românilor din acest ținut al Basarabiei vor în Uniunea Europeană, acolo unde ne vom reîntâlni și vom face unirea pe care ne-o dorim. În pace.

De fapt, acesta este adevăratul motiv al neliniștii de la Kremlin”, a scris Tomac pe Facebook.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentTurcia este de acord să sprijine candidatura Finlandei și Suediei la NATO
Articolul următorIohannis, anunț sumbru pentru români: „Toate prețurile au crescut semnificativ și vor crește în continuare. Criza va continua”