Europarlamentarul Eugen Tomac anunță că liderii UE lucrează la transformarea proverbialului „să-i învingi cu propriile lor arme” într-o realitate de tip „cum să-i învingi pe ruși cu propriii lor bani”.
„Asta vor dezbate mâine, 8 mai, ambasadorii statelor membre UE care vor lua deciziile finale pe un text de compromis ce creează cadrul legal pentru folosirea profiturilor rezultate din activele rusești imobilizate în Europa, cu scopul de a finanța achiziția comună de arme pentru Ucraina.
Era și momentul ca UE să mai facă un pas hotărât spre a contracara grandomania lui Putin de a face ce vrea cu stabilitatea și securitatea Europei”, a scris Tomac pe pagina sa de Facebook.
Miliarde de euro ale Rusiei, înghețate
Politicinul susține că o dată cu invadarea ilegală a Ucrainei, sancțiunile impuse de UE Moscovei i-au înghețat aproximativ 260 de miliarde de euro în active Băncii Centrale a Rusiei sub formă de valori mobiliare și numerar, două treimi dintre acestea aflându-se imobilizate în UE.
„70% din această sumă este deținută la ora actuală de către Euroclear, depozitarul belgian central de valori mobiliare. Vorbim de echivalentul a 190 miliarde de euro.
În timp ce taxele impuse de Euroclear activelor înghețate rusești au dus la profituri de 4,4 miliarde de euro în 2023, previziunile economice estimează că, în total, profiturile care vor fi generate de activele rusești înghețate în întreaga Uniune Europeană se vor ridica la 15 – 20 de miliarde de euro după impozitare pană în 2027.
„Putin să înțeleagă că Europa de azi nu va mai repeta greșelile trecutului”
O sumă ce poate fi investită în acordarea de sprijin militar Ucrainei care are nevoie în continuare de un spate puternic pentru a face față agresiunii rusești.
Rămâne de văzut dacă pe 14 mai liderii europeni vor fi capabili să găsească soluția cea mai bună pentru a implementa o astfel de decizie.
Putin trebuie oprit. Este un criminal care trebuie să înțeleagă că Europa de azi nu va mai repeta greșelile trecutului, chiar dacă peste câteva săptămâni, pe 1 iulie, vine la conducerea rotativă a UE guvernul prorus de la Budapesta. Uniunea Europeană nu va cădea în capcana Kremlinului. Până atunci, trebuie să luăm banii rușilor”, precizează Tomac.
Sursa: Realitatea Din PMP