Candidatul Partidului Mișcarea Populară la Președinția Consiliului Județean Cluj, senatorul Lungu Vasile-Cristian propune ca la nivel de județ să fie publicate toate contractele și facturile aferente acelor contracte ce țin de cheltuielile din banii publici pe o perioada de 30 de zile pentru a putea fi consultate de către clujeni, informează dej24.ro.

Propunerea candidatului PMP la Președinția Consiliului Județean poate fi implementată în noul mandat cu mai multă ușurință având în vedere faptul că pandemia a forțat instituțiile publice să lucreze online.

Senatorul Lungu Vasile-Cristian susține că transparența informațională asigurată în acest fel oferă clujenilor o modalitate de a urmări activitatea aleșilor locali cărora le-au acordat votul. Pe lângă acest aspect, locuitorii județului Cluj vor avea acces la o informație care fie nu există, fie nu este prezentată ca importantă pentru interesul cetățenilor. În momentul în care cetățenii au posibilitatea să urmărească finanțarea proiectelor din banii publici, adică din bugetul strâns de pe urma taxelor și impozitelor se creează o comunicare mai deschisă și mai sinceră între instituțiile publice și cetățeni. Astfel, vor deveni mai responsabili din punct de vedere economic, și instituțiile publice dar și cetățenii.

Partidul Mișcarea Populară a sprijinit un astfel de proiect și la nivel național, dar partidele aflate la guvernare nu s-au preocupat de acest lucru.

Sursa: dej24.ro

Articolul precedentEugen Tomac: Echipa PMP va scrie istorie la alegerile din județul Suceava
Articolul următor100% TU DECIZI! Stelian Ion, afacerea “Apartamentul”. Deputatul “fără penali” a luat bani de la penali