Subiectul aderării României la Spațiul Schengen lipsește „cu desăvârșire” de pe agenda Consiliului JAI, care va avea loc pe 8 și 9 iunie la Luxemburg, anunță europarlamentarul PMP Eugen Tomac. În opinia sa, “singura cale prin care vom intra în spațiul Schengen este procesul pe care l-am deschis la CJUE (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene – n.r.)”. “Este dreptul nostru si ne vom face singuri dreptate!”, a transmis Tomac.
Europarlamentarul precizează, astfel, într-o postare pe Facebook, că Suedia – care deține în prezent președinția rotativei Consiliului Uniunii Europene – a garantat susținerea României pentru aderarea la Schengen, subliniind că următorul Consiliu JAI va fi însă ultimul eveniment sub președinția acestei țări. Următoarea președinție rotativă va fi deținută de Spania, în perioada iulie-decembrie 2023.
“Dezbaterea anului pe Schengen, săptămâna aceasta, la Luxembourg
În prezența tuturor miniștrilor de interne din statele membre ale Uniunii Europene, dar și cu participarea miniștrilor de interne din Norvegia, Elveția, Islanda și Lichtenstein, are loc, în perioada 8-9 Iunie, ședința Consiliului JAI la Luxembourg.
Această reuniune este ultima organizată in timpul președinției rotative a Uniunii Europene deținută de către Suedia.
Deși premierul suedez, Ulf Kristersson, a promis în plenul Parlamentului European că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen va fi un obiectiv important al țării sale, observam din ordinea de zi prezentată că pe 8 iunie se va dezbate chestiunea Schengen cu propunerea de a adopta strategia privind libera circulație în UE în următoarele 12 luni: https://www.consilium.europa.eu/…/jha/2023/06/08-09/
Lipsește, însă, cu desăvârșire de pe ordinea de zi: https://data.consilium.europa.eu/…/CM-3013-2023…/ro/pdf cea mai importantă decizie pe care trebuia să și-o asume Consiliul JAI și anume decizia privind eliminarea frontierelor pentru România și Bulgaria.
De aceea, îmi mențin poziția și subliniez din nou că singura cale prin care vom intra în spațiul Schengen este procesul pe care l-am deschis la CJUE. Este dreptul nostru si ne vom face singuri dreptate!”, a transmis Tomac, în postarea citată.
Sursa: Realitatea Din PMP