BĂSESCU: ROMÂNII TREBUIE SĂ ŞTIE CĂ DE VOTUL LOR DEPINDE MENŢINEREA ROMÂNIEI ÎN FAMILIA ŢĂRILOR OCCIDENTALE SAU ÎNTOARCEREA SPRE MOSCOVA, AŞA CUM PROPUNE ACEST ŞARLATAN GEORGESCU

BĂSESCU: ROMÂNII TREBUIE SĂ ŞTIE CĂ DE VOTUL LOR DEPINDE MENŢINEREA ROMÂNIEI ÎN FAMILIA ŢĂRILOR OCCIDENTALE SAU ÎNTOARCEREA SPRE MOSCOVA, AŞA CUM PROPUNE ACEST ŞARLATAN GEORGESCU
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că în acest moment nu se mai poate face nimic în privinţa organizării turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi că deja „este târziu”. Băsescu spune că de această dată decizia este „în mâna poporului” şi că românii trebuie să ştie că de votul lor depinde menţinerea României „în familia ţărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu faţa spre Moscova, aşa cum propune acest şarlatan care se numeşte Georgescu”. Fostul preşedinte consideră că este „o lecţie bună pentru instituţiile statului, care „au ratat momentul în care puteau face ceva pentru România”, transmite News.ro.
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că în acest moment nu se mai poate face nimic în privinţa organizării turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi că deja „este târziu”. Băsescu spune că de această dată decizia este „în mâna poporului” şi că românii trebuie să ştie că de votul lor depinde menţinerea României „în familia ţărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu faţa spre Moscova, aşa cum propune acest şarlatan care se numeşte Georgescu”.
Fostul preşedinte consideră că este „o lecţie bună pentru instituţiile statului, care „au ratat momentul în care puteau face ceva pentru România”, transmite News.ro.
”Au ratat şi atunci se transferă totul în responsabilitatea uriaşă pe care o are fiecare român pentru votul începând de mâine până duminica seara. Românii trebuie să ştie că de votul lor depinde menţinerea în familia ţărilor occidentale sau întoarcerea înapoi cu faţa pre Moscova, aşa cum ne propune acest şarlatan care se numeşte Georgescu”, a declarat Traian Băsescu.
Referitor la autosesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind posibile nelegalităţi în ceea ce priveşte provenienţa şi utilizarea banilor folosiţi pentru finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu de către susţinătorii săi, Traian Băsescu a spus că este „foarte târziu”, cu atât mai mult cu cât „instituţiile statului au avut foarte multe informaţii despre beneficiarii de finanţări”, potrivit notei SRI, „o listă destul de largă de influenceri folosiţi în campania domnului Gheorgescu”.
Sursa: Realitatea Din PMP
Citește și:
- 20:37 - Parlamentul a decis să accepte prezența pe teritoriul României a unor echipamente şi forţe militare americane
- 20:34 - Ion Cristoiu, analiza momentului despre implicarea României în conflictul SUA-Iran: „AUR este marele câștigător al momentului, pentru că vrea pace”
- 20:32 - Anca Alexandrescu: „Nu vreau să expunem România în acest moment”
- 20:30 - Ediție explozivă a emisiunii „Culisele Statului Paralel”: George Simion vine în platou să demaște planurile Sistemului privind implicarea României în războiul cu Iran
Urmărește știrile Realitatea din PMP și pe Google News











