Autoritățile statului trebuie să ia măsuri prin care să asigure resursele de energie necesare consumului național casnic și industrial, să asigure continuitatea funcționării utilităților, inclusiv prin măsuri de prevenire a blocării lanțurilor comerciale din sector. Guvernul trebuie să ușureze munca celor care pot să își continue activitatea și să înlesnească transferul de forță de muncă între sectoarele deja afectate grav și cele care au nevoie de forță de muncă suplimentară, arată reprezentanții Confederației Concordia, care reunește patronatele din cele mai importante industrii.
Energia electrică, alimentarea cu gaze și apă, siguranța operatorilor de telefonie și soliditatea sistemului bancar nu trebuie puse la încercare, pentru că de fiecare dintre ele depinde sănătatea întregii economii. Fără o apreciere corectă a impactului unor astfel de măsuri, România riscă generarea unor probleme suplimentare, care se vor adăuga artificial presiunii și blocajelor existente, mai spun aceștia.
”Economia României este sub o presiune fără precedent. Sunt impuse măsuri excepționale pentru protejarea cetățenilor. Mediul de afaceri are nevoie și el de măsuri urgente, ferme, care să nu fie pervertite de tentația populismului electoral. Membrii confederației Patronale Concordia cer autorităților să nu cadă în capcana unor decizii care pot afecta iremediabil sectoare critice ale economiei.
Trebuie să depășim împreună provocările generate de pandemia COVID 19. Urgența zero este asigurarea stării de sănătate a populației, urmată de asigurarea continuității vieții economice, sociale, a securității aprovizionării alimentare, a procesului educațional. Măsurile populiste, luate în pripă, pot gripa întreaga economie. Energia electrică, alimentarea cu gaze și apă, siguranța operatorilor de telefonie și soliditatea sistemului bancar nu trebuie puse la încercare, pentru că de fiecare dintre ele depinde sănătatea întregii economii. Fără o apreciere corectă a impactului unor astfel de măsuri, România riscă generarea unor probleme suplimentare, care se vor adăuga artificial presiunii și blocajelor existente. Sectoarele cele mai puternic afectate și angajații lor, trebuie sprijiniți fără a transfera povara, în mod nejustificat, asupra altora.
Considerăm că e necesar mai mult decât oricând ca factorii politici, Parlament, Guvern, instituții de reglementare și reprezentanții diferitelor sectoare economice să discute în regim de urgență înainte de a fi luate măsuri pe care le vom deconta cu toții mai târziu, cu costuri înzecite. În lipsa acestor consultări și sub tentația populismului de tip electoral, aceste derapaje pot avea loc cu foarte mare ușurință. E un proces de care ar fi trebuit să se țină cont dintotdeauna, dar devine cu atât mai necesar în condițiile actuale .
Autoritățile statului trebuie să ia măsuri prin care să asigure resursele de energie necesare consumului național casnic și industrial, să asigure continuitatea funcționării utilităților, inclusiv prin măsuri de prevenire a blocării lanțurilor comerciale din sector.
Guvernul trebuie să ușureze munca celor care pot să își continue activitatea și să înlesnească transferul de forță de muncă între sectoarele deja afectate grav și cele care au nevoie de forță de muncă suplimentară. Prioritatea membrilor Confederației Patronale Concordia este protejarea locurilor de muncă.
Sub presiuni populiste nejustificate și în lipsa unei consultări rapide și necomplicate cu actorii economiei reale, situația de criză va fi amplificată, provocând ecosistemului antreprenorial și macroeconomic prejudicii irecuperabile. Solicităm autorităților ca orice măsură cu impact direct sau indirect asupra economiei reale să fie mai întâi discutată și analizată cu mediul de afaceri și doar apoi aplicată.
Trebuie să învățăm din greșelile partenerilor europeni, să urmărim măsurile pe care celelalte state le iau pentru a-și proteja economia, dar luând în calcul situația din România. Nu putem copia măsuri care ne depășesc posibilitățile, ci trebuie să alegem acele măsuri care se potrivesc cel mai bine în context local. Trebuie să lucrăm împreună, de urgență, pentru ca oamenii să fie protejați de coronavirus și apoi ca economia României să rămână în picioare și cetățenii ei în siguranță”, se mai spune în mesajul Confederației Concordia, remis miercuri.