Consiliul Național al PMP a decis, sâmbătă, continuarea discuțiilor cu Partidul Național Liberal privind „un proiect politic comun”, desemnând și o echipă de negociere în acest sens, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, a declarat vineri că “tema fuziunii” dintre PNL şi PMP nu a fost dezbătută în formaţiunea politică pe care o conduce, dar că, în cursul zilei de sâmbătă, va avea loc “o discuţie” despre cooperarea cu liberalii.
“Am văzut ştirea că fuziunea este deja finalizată, că s-ar fi luat o decizie în acest sens. Exclus. Statutar, la orice partid politic o astfel de decizie se ia în structurile de conducere ale partidului respectiv. PMP nu a avut nicio astfel de întâlnire în care să decidă vreo formulă organizatorică. Va avea mâine o discuţie, nu despre fuziune, ci despre cooperare. (…) Am discutat cu toată lumea, inclusiv cu domnul Florin Cîţu. Am discutat şi despre PNRR la ultima întâlnire şi subliniez că PNRR nu se poate renegocia. Să nu intre în această prostie de a invoca aşa ceva în zona europeană, pentru că automat ne vor plasa politic lângă Polonia şi Ungaria. (…) Nu există tema (fuziunii – n.r.). Nu spun că s-ar întâmpla sau nu s-ar întâmpla câtă vreme nu există acest subiect. O fuziune o propun şi o votează cei din Consiliul Naţional al PMP”, a afirmat Cristian Diaconescu.
Sursa: Realitatea Din PMP