Armata Română se confruntă cu un deficit de personal care crește de la an la an, pe fondul unui cumul de factori, între care condițiile contractuale, dar și războiul din Ucraina, dar și războiul din Ucraina. 

Pentru a păstra și puținii angajați pe care îi mai are, ministerul a cerut Guvernului să aprobe un act normativ prin care soldații, dar și rezerviștii voluntari să poată fi școliți rapid și transformați în subofițeri.

Potrivit MApN, orice întârziere în organizarea cursurilor pentru transformarea soldaților în subofițeri va avea ca efect vulnerabilizarea modului de acțiune și a capacității operaționale a Armatei.  

”Având în vedere ritmul crescut al demisiilor în rândul personalului armatei, se impune reglementarea imediată a situației prezentate, orice întârziere determinând creșterea deficitului de personal militar calificat. Întrucât situația deosebită, a cărei soluționare nu poate fi amânată, este direct asociată cu imposibilitatea încadrării structurilor luptătoare, aspect care afectează gradul de operativitate al acestora şi produce disfuncții ale capacității de reacție imediată la schimbările impredictibile din mediul de securitate, neadoptarea în regim de urgență a normelor propuse atrage consecințe negative din perspectiva îndeplinirii misiunilor și obiectivelor din sfera apărării naționale”,

”Numărul demisiilor personalului din armată s-a dublat în anul 2021 (peste 1.000) față de anul 2020 (aproximativ 500), în anul 2022 a crescut la peste 2.700 de militari, iar în anul 2023 numărul demisiilor s-a menținut, în continuare, la cote crescute față de anii anteriori pandemiei”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței de urgență adoptată joi de Guvern.

Mai mult, MApN admite faptul că pe fondul conflcitului din Ucraina și a unei percepții destul de pesimiste privind evoluția conflictului, interesul tinerilor față de cariera armelor a scăzut foarte mult. 

”Spre exemplificare, numărul tinerilor care s-au înscris la concursurile de admitere la școlile militare de maiștri militari și subofițeri s-a redus, față de 2021, la 43% în anul 2022 și la 59% în anul 2023, în condițiile în care numărul locurilor scoase la concurs a fost sensibil egal”, 

 

Totodată, se manifestă diminuarea constantă a numărului de potențiali candidați cu vocație pentru profesia militară. Deși nivelul de exigență al testelor aptitudinale, fizice și psihologice a fost adaptat în funcție de nevoi și posibilități, între 25% și 35% dintre candidați nu îndeplinesc cerințele minime pentru desfășurarea activității în mediul militar. Astfel de tendințe urmează să se intensifice în viitor, potrivit indicatorilor demografici, mai semnalează MApN.

”Oferta pentru atragerea forței de muncă mult mai atractivă a mediului privat a determinat ca tinerii militari, în special ofițerii ingineri și soldații și gradații profesioniști, să părăsească sistemul militar, în mare măsură din motive pecuniare. Acest complex cauzal are un potențial ridicat de a afecta îndeplinirea misiunilor și obiectivelor specifice instituției militare, situație care trebuie stopată în condițiile în care exigențele sunt sporite sub auspiciul tensiunilor în creștere, determinate de războiul din Ucraina”, se precizează în nota de fundamentare a ordonanței de urgență.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentToți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone
Articolul următorEugen Tomac: Privind în urmă spre cei cinci ani de activitate în Parlamentul European, pot spune că am conștiința împăcată