Zi de foc la Bruxelles! După eșecul din decembrie anul trecut, miniștrii de interne și Justiție din Uniunea Europeană se reunesc astăzi într-o nouă ședință. Însă nu vor vota, din nou, aderarea României la Spațiul Schengen, pentru că nu există siguranța că Austria nu se va mai opune și de această dată. Însă pe ordinea de zi apar discuții despre zona de liber schimb, iar reprezentanții României vor putea ridica această problemă.

 

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) se reuneşte joi pentru prima dată în mod oficial de la preluarea preşedinţiei semestriale a Consiliului UE de către Suedia.

Extinderea spaţiului Schengen nu se află pe agenda acestui Consiliu JAI nici în urma reuniunii de miercuri a Comitetului reprezentanţilor permanenţi pe lângă Uniunea Europeană (COREPER), când agenda provizorie ar mai fi putut suferi schimbări.

Astfel, potrivit website-ului Consiliului UE, agenda include, la secţiunea activităţilor fără caracter legislativ, \”Situaţia generală a spaţiului Schengen\” (Funcţionarea spaţiului Schengen şi viitorul politicii privind vizele) şi \”Intrarea în funcţiune a Sistemului de Informaţii Schengen (SIS) consolidat\”, nu însă şi aderarea României şi a Bulgariei la Schengen.

Articolul precedentEugen Tomac: Șansele României de a intra în Schengen până la sfârșitul lui 2024 cresc semnificativ prin procesul la CJUE
Articolul următorLiderul PMP despre înzestrarea Armatei Române: ”Din păcate, decidenţii noştri s-au trezit foarte, foarte târziu”