Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat marţi că discuţiile cu Forţa Dreptei şi PMP merg în direcţia unei liste comune pentru alegerile europarlamentare.

Întrebat dacă USR va candida la alegerile europarlamentare pe liste comune cu Forţa Dreptei şi PMP, el a precizat că ar fi complet lipsit de sens ca aceste formaţiuni să încerce să realizeze o construcţie comună, dar să se contracandideze.

“Evident că discuţiile sunt către această direcţie. Ar fi complet lipsit de sens orice altfel de răspuns, în care noi să încercăm să facem o construcţie comună, dar să ne contracandidăm. Avem aceste discuţii avansate. Vrem să mergem într-o zonă de proiect comun. O soluţie care nu este despre USR sau despre Forţa Dreptei sau despre Partidul Mişcarea Populară, ci despre ceva mai mult de atât. Este mişcarea reformistă, în 2024, care se opune pesedismului. Este o invitaţie deschisă, inclusiv pentru oameni care nu sunt acum în politică, pentru mediul de afaceri, pentru zona de intelectuali, societate civilă”, a spus Drulă, pentru B1Tv.

Liderul USR a mai susţinut că are informaţii potrivit cărora deficitul pe luna septembrie ar reprezenta 1% din PIB.

“Vă dau o cifră în premieră. O am şi eu pe surse. 1% din PIB este deficitul doar pe luna septembrie. Deci a crescut cu 1% din PIB deficitul pe o singură lună. Cred că e un record. Nu ştiu dacă a mai fost vreodată un astfel de septembrie. Asta înseamnă că s-a cheltuit cu 16 miliarde de lei în luna septembrie mai mult decât au fost venituri la buget. Nu se închide în niciun fel această socoteală. Miza lor este să o ducă până în alegeri şi după aceea va fi dezastru – ‘După noi potopul’. Vor să lase facturi neplătite. Deja nu mai plătesc programele de dezvoltare care mai sunt finanţate la Ministerul Dezvoltării. Deja intră întârziere cu facturile. Asta înseamnă faliment de business-uri. Înseamnă primari care rămân cu proiecte neterminate”, a declarat el.

Drulă a mai spus că reducerile de cheltuieli reprezintă în mare parte o acţiune “pur executivă”, astfel încât premierul ar putea să le ceară miniştrilor să diminueze numărul secretarilor de stat, al posturilor, al instituţiilor “inutile” şi al achiziţiilor de maşini. Liderul USR a subliniat că pentru astfel de măsuri nu e nevoie de lege.

“Reducerile de cheltuieli, asanarea risipei bugetare este, de fapt, acţiune 95% executivă. Nu este o acţiune pentru care îţi trebuie lege. Un exemplu foarte concret: numărul de secretari de stat ai fiecărui minister este stabilit prin hotărârea Guvernului. Le ia fix cinci minute o hotărâre de guvern prin care să schimbe la ministerul Transporturilor, din şapte secretari de stat să pună patru. (…) Nu e nevoie de lege. Asta e ca şi cum ai spune, ca premier sau ministru: ‘Eu nu controlez nimic aici. Mie îmi trebuie o lege, ca lumea să se ţină de lucruri, că pe mine nu mă ascultă'”, a precizat liderul USR.

Referitor la ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, care a prezentat, marţi, în Camera Deputaţilor, activitatea MAI în domeniul luptei antidrog, Drulă a opinat că acesta ar fi trebuit să îşi prezinte demisia.

“Realitatea este că e cel mai bun ministru pentru traficanţii de droguri. De ce spun asta? Să afirmi că statul a pierdut lupta cu drogurile, din poziţia de ministru al Afacerilor Interne… Păi, băieţii ăştia, când stau pe yachturile lor, marii traficanţi, zic: ‘Ăsta e omul nostru’. Orice stat normal la cap îşi propune să îi combată pe traficanţii de droguri. (…) Şi să afirmi, din poziţia de ministru al Afacerilor Interne, că s-a pierdut lupta statului cu drogurile… asta e măsura unui eşec. Mă aşteptam să îşi dea şi demisia în secunda doi”, a spus liderul USR.

Articolul precedentKlaus Iohannis și Joe Biden, nouă rundă de consultări politice în format restrâns în contextul războiului de la graniț
Articolul următorSondaj Avangarde. Primul partid în intențiile de vot. Toate calculele politice, date peste cap: se schimbă harta puterii